Calatoria continua

calatoria continua

I.
Gara este un refugiu al disperarii, pendularea între minte si suflet,
 nebunia obscurului din noi.Viata ne este o jumatate de adevar,
 chiar daca vedem ca drumul nu este bun, noi îl ascundem si invocam fericirea,
ca ea ar trebui sa fie interioara, lasând iadul sa domine exteriorul.
 De ce traim doar pe jumatate, poate din teama, din rutina, din nepasare uneori,
ca universul nostru sa nu se schimbe, el afectând si interiorul care pare intangibil.
 La fiecare deziluzie, la fiecare depresie, dezamagire, primul impuls este sa te agati de exterior sau sa îl demolezi.
Pastrezi bucati de amintiri sau le arzi ca sa te ajuti sa treci mai departe, sa evoluezi si prin dezastre.
 Periculos, dar si de admirat, este sa pastrezi obiectele rupturii, prabusirii, oricum ele nu vor disparea niciodata,
 dar este bine sa le îngropi, sa le lasi sa moara în pace. Simti o nevoie de schimbare, începi sa te urasti si pe tine,
taci, natura noastra exterioara devine gri, interiorul tot este o furtuna,
 astepti si te zbati sa te salvezi si nu mai cunosti pacea, esti în razboi cu toate.
 Viata mea este o prabusire, orice tren as alege, el nu ar ajunge la final, nu m-ar accepta fericit.
Exteriorul meu este mereu împotriva mea, destinul meu îmi este cenusa, mai râd, mai mult ma amagesc în bratele primei venite,
 mai iubesc o pasagera a destinului, dar tot o prabusire ma simt..........
Este seara, fata-crin cu buze-pasari va veni iar,
 aratându-mi cât de frumoasa este dragostea noastra, care nu eclipseaza iubirea pentru o lume, uneori straina,
imensa si grea, ma iubeste sincer, rar uita de mine, florile niciodata nu mint.
 O iubesc si ea stie ca a iubi este un total din care ea face parte,
 îmi este zborul meu frânt pe acest pamânt unde iubirea a devenit o proprietate a oamenilor bogati prin saracirea sentimentelor.
 Daca iubirea ar fi o casa, ar fi o casa unde nu locuieste nimeni, o casa pustie,
noi avem vilele noastre construite din inertia visului ca lumea este doar patru pereti si iubirea
 nu are voie pe strada si mai ales nu aerisiti camera, iubirea poate fugi pe fereastra.
 Ati tinut în brate o floare de crin,
sa o strângeti atât de tare încât seva ei sa se faca must, un elixir al iubirii care, intrându-ti prin piele,
sângele tau sa se faca pasari? ati sarutat vreodata un crin, buzele tale sa se faca ulcior, plin cu dor si toate mirosind a iubire?
Crinul îmi este peisajul dominant în calatoria mea prin aceasta lume, prea individuala,
dar cine mai are curajul sa iubeasca total sau macar sa încerce când finalul ei este o cruce.
Fata-crin îmi este muza, iubita, parfum, ea îmi este ultimul drum.
Trenul iubiri trece rar pe aici, a fost oprit din circulatie, nu avea pasageri, toti aleg un destin, dar fara iubire,
 ea mereu incomodeaza, mai ales ca trebuie iubit si dusmanul. Iubesc pe toata lumea la fel,
 doar dragostea îmi este un inel, legat de crin, iubesc o floare, iubesc o lume mica cu o iubirea mare...
Va iubesc Prieteni, calatoria continua...
 un calator prin iubire va spune: La revedere!







II.
Gara îmi pare stranie, acum gara ma doare,
regretul îi sta pe tabela care anunta fara oprire urmatorul tren spre dezastru.
Pe acest tren îl iubesc enorm, pasagerii lui nu prea au probleme reale,
doar zbateri uneori sustinute de nimicul care izvoraste din sufletele pierdute,
orice discutie este paralela, se tace prin cuvinte, nimicul are consistenta, iar absurdul este cenusiul vieti noastre de toate zilele.
Sunt un dement prin propriul destin, alerg oscilant din mine spre oameni,
 gresind prin lucruri de o importanta nu vitala, prin neaderarea mea la anumite norme.
Platesc tributul de a fi mereu la extreme, linistea îmi este refuzata de gândirea mea mereu exploziva, sunt o bomba cu efect întârziat.
În acest tren, rar îmi este sa întâlnesc persoane cu dureri vii, reale, oameni cu un destin clar si
izbitor de frumos fata de al meu care este un surogat de nefericire,un rol tâmpit creat halucinant de doua, trei ursitoare bete.
Acesti oameni nici nu vorbesc de durerile lor, de spaimele lor, trebuie sa fii atent,
 sa treci de cuvinte, de gesturi, de aparente, atunci percepi albastrul spaimei lor si îti dai seama ca tu nu ai nimic viabil în viata,
 ca toate proiectiile tale sunt furate si simti un gust amar al disperari,
 aproape metalic în gura si taci prin cuvinte care suna a clopot,
capul ma doare, sufletul se zbate si ma simt cazut, aproape de moarte.
 Nu sunt în stare sa calculez nimic, mereu viata s-a derulat în parametri ei stabiliti de zei,
niciodata nu am fost surprins de nimeni, totul îl privesc ca un normal,
 nu pot specula nimic la bursa sufletelor, sunt si înger si demon, nu am niciun drept de a profita pe rutele destinelor furate,
doar privesc si rar intervin acolo unde prostia mea bulverseaza printr-o sinceritate mereu pusa la zid si, pe buna dreptate,
 nu poti evalua un suflet cu o minte bolnava, cazuta în desfrâul unei libertati incoerente si false.
 Raporturile umane au valoare, doar daca nu minti si mai ales atunci când se renunta la personalitate,
la metalul sufletului, doar atunci cuvintele prind aripi, si nimic nu ar mai fi imposibil.
Zorii zilelor nu ne-ar mai prinde în trenurile vietii noastre privind pe fereastra peisajul în continua miscare,
iar în noi nu ar mai fi eternul frig al blândei morti interioare. Putine, foarte putine regrete îmi ating viata,
 moartea lui Cristian, unde am întârziat, nesimtindu-i prezenta si o dimineata senina undeva în muntii reci,
dar atât de frumosi prin simplitatea lor semeata, doar pentru ele as mai încerca sa întorc timpul înapoi,
 sa mai pot cumva sa le fiu un sprijin, poate necesar, poate absurd, dar nu pot, traiesc fracturat în doua dimensiuni diferite,
 în una sunt sigur un erou, în cealalta sunt singur distant si rece. Oamenii sunt proprii lor calai,
securea îmi este mintea mea prea ascutita ( sa nu ma raneasca din când în când în suflet ),
 dar merg mai departe, cu sângele scris prin vers, încercând sa ma adun
ca un puzzle al nefericitului calator din extrema în extrema spre nimicul final.
 Nu îti poti cere scuze ca existi, nu poti întoarce timpul, atunci totul ar fi o mare minciuna,
 iar tu doar o jumatate de om, regret ca atunci, acolo, nu am fost prezent, eram plecat din mine spre oameni si îmi era frig.
 Am înca rabdare, înca mai sper sa ma întâlnesc la rascrucea de vânturi,
 sa-mi mai regasesc visele întregi, calitatea mea care mereu îmi linisti partial existenta uneori nepermis de absurda,
alteori încarcata de o ordine nefireasca dezastrului ca sunt absent în propria mea viata.
Mai am curajul sa vreau, de mine depinde sa pot, important este sa nu cad,
 sa nu ma clatin si sa nu uit ca sunt dator tuturor celor apropiati.
Legaturile nu se rup niciodata, ele pot fi taiate de crudul si durerosul destin rasarit mâine,
 amagirea ca te vei trezi si totul ar fi doar un vis, poate urât, poate frumos,
dar mai am înca curajul sa merg descult pe jos, fiind la un pas, un mic pas de prapastie.
Vis,o camera mirosind a brad, un aer proaspat ca de fân cosit si o femeie frumoasa,
nu în stilul cotidian, frumoasa asa ca niste norme batute în cuie si o femeie cu miros de femeie de piele fara nimic artificial.
 Daca o privesti în ochii ,
îi vezi oscilatia gândurilor cazute periferic spre tâmplele micute si fruntea strânsa ca la o rugaciune catre un zeu ce a dezertat.
 Hainele ei largi te lasa ironic sa îi simti trupul creat de un sculptor nebun de rotunjimi, care nu sunt sfidatoare,
dar te umplu de carnalul dorintei frumoase.
Ea este pierduta între da si nu, între concret si abstract ce o face si mai frumoasa,
neschimbându-i aura ce o înconjoara chiar si în tristetea ei cea mai adânca, prezenta si absenta,
 ca focul ciudat al ielelor în noaptea de sânziene umplând visul de irealul trecator al oricarui destin nespus si nenascut înca.
 Regret doar zorii de zi ai unei dimineti de metal, unde am ajuns, dar fara mine uitat în trenul dezastrului,
 la o sueta cu o fata din alt timp, pe care eu l-am pierdut si nici nu mai pot sa îl caut,
as muri probabil încercând sa ma mint ca totul nu a fost doar un vis tinut între doua mâni micute si ridate de o fata frumoasa,
 mult prea frumoasa pentru mine, ultimul nebun al mersului pe jos.
Este seara, în aer pluteste aroma de crin, apusul ma înteapa în inima ca un pumnal solar si pentru prima data am teama de mine si de apus.
Nu profit în viata, nici nu îi vad rostul, îmi suna a viol, a încatusare,
dar de fata-crin cu buze-pasari profit mereu si nu pentru ca ea ma lasa,
pentru ca am nevoie de ea mereu sa ma regasesc, putine persoane ma privesc asa, chiar foarte putine,
privirea ei este ca un verde al ierbii, trupul ei de copac atât de viu ma îmbratiseaza si ma apara pe mine de mine, nu îmi da sfaturi,
doar ma ascunde în scorbura sufletului ei plin de aromele copilariei linistite. Prin frumusetea ei interioara eu îmi regasesc calea,
înteleg si privesc frumosul.
 Daca vrei sa salvezi un suflet, trebuie sa îl oferi pe al tau; fata-crin cu buze-pasari, nerugata,
îl oferi cu un gest atât de firesc în care uimirea mea sa facut un cântec, un cântec care nu se mai termina niciodata,
daca as putea sa întorc timpul înapoi, daca as da totul pe reluare, nu as putea schimba nimic,
doar ai putea sa îti traiesti restul, atingând frumosul unui suflet de crin si fara chiar sa ai un destin.
 Acum plec prieteni din mine spre voi, poate putin mai frumos, dar invariabil mai sincer.
 Descult, poate am sa învat sa tac prin cuvinte si sa vorbesc prin a trai...
La revedere, prieteni!



III.

Masti, teatru, sincronizari, defecte, oare când vom învata sa traim?
Barbat, femeie, aceleasi dureri, navalnic sânge ;
te iubesc, te urasc, balans nebun si nu mai stiu de ziua de mâine mai vine.
 Sunt un nebun, iubesc gara ocolind sau spargând barierele vieti mele, stau în asteptarea sufletului meu,
 destinul meu este tandari, ma simt ca o oglinda sparta, sapte ani de nenoroc.
Masti, prea multe masti în viata ca un carnaval la Venetia, în jurul nostru o apa, ne înecam în noi ca ultimii atlanti,
masti prea multe masti. Astazi sunt sec, ma simt o scorbura în copacul vietii,
lumea petrece, calendarul mayas se termina, cercetatori care nu au trait niciodata prevestesc sfârsitul,
laboratoarele asta spun, ca noi vom muri, pai când am trait? Teatru, asa este scenariul, trebuie sa avem si apocalipse;
peste tot nimicul care suntem vine un nimic si mai mare, neantul.
Teatru, jucam roluri, suntem prorocii blestemati ai propriului Eu,
 asa este piesa, am uitat ca suntem oameni, plecam la slujba, eu mai filtrez cu o vecina, urmarim cu interes stirile,
 avem nevoie de informatie, nu putem sfârsi ceva fara sa nu avem informatii, mai vorbim pe mess,
eu înjur, discutiile virtuale se lungesc si ne regasim sufletul pereche dincolo de monitor.
Teatru, va cadea cortina, noi ne admiram rolurile,
ne aplecam în fata spectatorilor în ovatii care ne ating orgoliul mereu nesatisfacut, un nimfoman declarat,
nesatulul pas înainte, eu ma culc cu o straina; teatru, te iubesc, te urasc, straini de noi ne iubim apocaliptic, ultimul orgasm,
 ultimul geamat ne gaseste doi straini într-un pat, teatru, cade cortina.
 Sincronizari, timp real, ceasuri, ore, secunde, trebuie sa fii prezent în timp,
 sa fii prezent într-un loc, la o anume data si viata ta va fi împlinita, eu absent nemotivat,
potriveste-ti ceasul iubire dupa al meu, asa poate voi fi prezent prin tine. Sincronizari, tic-tac, pendulam între a fi si a nu fi,
dar când am fost, iubito, spune-mi ora exacta, mai stii când te-am înselat prima data?
 tu plângeai, eu te minteam în ochii, tu te aparai cu lacrimi, sincronizari, timp neutru, tic-tac, te iubesc, te urasc, sincronizari.
 Defecte, nimeni nu are defecte; este întelept sa le ascunzi, oricum vine sfârsitul, gândim prea mult sa le ascundem, hai sa le uitam,
pe un peron vechi de gara vom urca mai usori în ultimul tren spre dezastru, defecte,
efecte gresite, nu avem mereu acelasi rezultat, semeni vânt si culegi furtuna, dar sa uitam de uragane noi nu avem defecte.
 Cercetatorii au descoperit, ce? totul exista de la început, am facut pamântul si apele si am vazut ca este bine,
totul a fost facut, noi nu avem defecte, nu avem razboaie nucleare, noi nu,uitati, uitati totul!,ratacitilor li se iarta orice vina,
 sunt aboliti de orice pacat; uitati de purgatoriu si va veti trezi în paradis, fara defecte!
Masti, teatru, sincronizari, defecte, oare când am trait? Este seara.
Gara este scaldata de apus, decorul este apocaliptic ca orice declin, te iubesc,te urasc, Crin, fata-crin cu buze-pasari apare.
 Este singura persoana din viata mea care nu poarta masca, chipul ei se schimba mereu, are sufletul pe fata, nu poate minti,
 nici nu stie sa minta, ea ma iubeste, dar ca om.
Ce iubire, ce amagire, noi ne iubim fara început si sfârsit, oare ne iubim?
 o simt, ma simte, suntem o singura simtire.
 Ea sigur ma face mai bun, pentru ea ma controlez, pentru ea nu ma mint, are grija de mine si ma sprijina, ciudat rol,
 floarea sa aiba grija de gradinar, dualitate schimbata, noi învingem, cercetatorii sunt falimentari,
 marul a muscat din noi si s-a sfintit, apocalipsa este amânata.......La revedere, prieteni.......!

IV.

Calatoria continua,peisajul miroase a crin,gara este de un albastru petrol,culoarea visului meu.
Visele mele toate au ca izvor copilaria mea,inocenta ulitelor prafuite,acolo unde vacantele îmi erau dragi si necesare,
crescusem cu bunica,blândetea ei si acum ma ocroteste,fiindu-mi seva asteptari nimicului din noi.
Inocenta cruda ,nuditate a sentimentelor,crezul infantil ca nimic rau nu exista pe lume totul este un frumos rai,
înca fecund,înca fara pacat,îl mai pastrez în mine ,astfel gara care este mereu aceeasi ma uimeste la fel ca în prima zi.
Sunt un observator,rar intervin prin itele destinului,privesc si caut raspunsuri în masa de oameni care o tranziteaza,
unii fericiti,ca fata-crin,unii albastri,asa ca mine,caut la nesfârsit un raspuns pe chipul oamenilor,
sperând sa ma leg prin lasitate de un destin.Pasagerii sunt o deruta,vin pregatiti pentru calatorie,
rar îsi exprima vizual pe chip sentimentele,dar eu trec cu o usurinta nativa de chipul lor
si ajung mereu la suflet acolo unde oamenii nu mai au masti.
Rar foarte rar mai gasesc inocenta pe fata adultilor,
batrânii o regasesc spre final de parca ar încerca cineva sa ne spuna ca noi traim în cerc,venim si plecam mereu,
printr-un singur punct,dar undeva ne pierdem, undeva inocenta ne paraseste asa ca o iubita pretentioasa,
fiinta noastra este cuprinsa de balastul calatoriei ce ne asteapta,la peronul numarul unul,adolescenta.
Adolescenta este o explozie,tot organismul înfloreste,
primavara sufletului este ravasita de brusca revigorare a unui organism în expansiune,cautarea unei personalitati,
asezarea unor tipare,care se muleaza oricarui individ,astupa raiul interior prin falsa ei frumusete,
nu este condamnabil,noi suntem un pacat,se spune ca inocenta vine din ruperea recenta a fiintei din inima creatorului,
un lucrul gresit,niciodata noi nu suntem rupti de divin,ar fi imposibil,iar inocenta ar fi un iad.
Inocenta este tributul pe care îl platim destinului,care se formeaza în adolescenta,
invariabil,înflorirea noastra,creeaza acest viciu de a fi Om,nu de a ramâne copil,
lasa-ti copii sa vina la mine,o cerere grea,dar nu imposibila,iar revin la batrânii mei,
simt în ei acest îndemn organic,fiinta lor spre final îsi regaseste matca începutului,
zorii zilei de început,iar ochii lor,îmi aduc aminte de bunica,au tot timpul o umiditate si o lumina calda în ei,
acum când bunica nu mai este simt aproape ca un dement,ca acel flux lacrimat era roua copilariei ei.
Gara este un tumult,este dimineata,pasagerii sunt o alergarea matinala,
 un salut zgomotos între cunoscuti,se îndreapta iar spre destinatii la care eu nu mai sunt atent,
acum,stau pe o banca si ma gândesc la bunica,sunt înca un inocent în asteptare,dar sigur în ochii am lacrimile bunici.
Îmi este dor si de fata-crin cu buzele-pasari,ea vine spre seara, mereu vine seara,ea îmi este si apus,
astazi as fi vrut sa o tin în brate,sa îi simt trupul alb cum ma ocroteste,
m-ar fi iertat ca o iubesc în gara,stie ca sunt un inocent.
Femeia nu-ti iarta nici o inocenta,ca viata nici o luciditate,este prima data când nu îi dau dreptate,pesimistului descult,
el nu avea o fata-crin cu buze-pasari.
Astazi am fost inocent,ma vor ierta sper,iubitii mei prieteni,acum plec,lacrimând,spre alta poveste,spre alt destin,,,,,
La revedere prieteni!!!

V.



Calatoria continua,peisajul este neschimbat.Viata pe un peron,toti oamenii,asteapta un tren,au o destinatie precisa,
unii au cumparat bilete de la agentie cu o siguranta de invidiat,eu am avut mereu o spaima de a alege ceva,
de a crede ca eu am un loc,undeva în acceleratul 1442,vagonul 5,locul 42 cu o siguranta patimasa,
eu am iubit din teama,mai mult gara,diversitatea pasagerilor,uimitoarele lor bagaje,
eu am pierdut si valizele sau am uitat de ele,întelegând ca am venit gol si curat,tot asa îmi va fi si finalul.
Gara este o fascinatie,este o aglomerare de oamenii si vise,.Destinatiile sunt o alegere personala,mai sunt cazuri,multe din pacate,
când suntem dirijati spre o Mecca,imaginara,a însetatilor de mariri,fiecare avem o halta a noastra,dar si multi orbi,
în tara unde soarele rasare în fiecare dimineata.Privesc pancarta cu trenurile care vin si pleaca cu o nepasare,zdrobitoare,
lumea este un delir pe o linie ferata,unele trenuri cu destinatii modeste sunt aproape goale,prin simpatie,
în ele eu as dori sa urc,într-un astfel de tren,care este prafuit,cu geamuri sparte,
usile o vraiste,aceste trenuri ma atrag ca un magnet,putini stiu unde merg sau poate nu au fost niciodata pe ruta,trenului pustiu.
Trenurile,cu destinatii cunoscute, creaza panica,lumea se îmbulzeste,ochii copiilor care mai devreme se jucau nepasatori,
exprima un fel de groaza,tinuti în brate de parinti,ei cred ca trenul acesta este pasarea de fier si se consoleaza doar ca la geam,
îi va astepta un film viu,peisajele care se schimba,înnebunitor de frumos si copaci care saluta cu frunzele lor,
vântul pasari de fier,trenurile acestea sunt fascinante si pentru maturi,
care cu o graba nefireasca,uita si de maniere,de respect,se îmbulzesc ca nu cumva destinatia sa se mute din locatie si ei sa ramâna în gara.
Eu privesc toate acestea,sunt un calator descult,nu am o destinatie,mie îmi plac toate în mod egal,
plus ca am avantajul de a asculta povestile spuse de pasageri destinului,povesti uimitoare,fascinante,
unele sunt ilare ,altele triste,unele tragice,sunt un calator cu ochii mintii,
sufletul îmi este deschis si întelege dincolo de poveste,drama fiecarui pasager,
în gara am întâlnit si fata-crini cu buze-pasari,uimitoare apartie,
nimeni nu a observat-o,eu care eram atent si cu sufletul un peron,ea practic a coborât în mine,nu avea bagaje multe,
o geaca gri si un chip de stea,mi-a zâmbit de parca ma cunostea de mult, atunci eu am zburat,
înalt,într-o împletire de cântec si dor,nu avea nici ea o destinatie precisa,
cauta un tren,sigur cauta,privirea ei era o carte de poezie,înca ne citita,facea naveta,
între o copilarie minunata, într-un sat rupt din basme si o maturitate,care stationa,bulversata de rutina.
Nu puteam sa îi dau indicatii,desi as fi vrut,dar urasc,sa trimit oamenii pe o ruta care poate fi gresita,
am promis doar atât,ca am sa o astept mereu în gara,iar daca trenul descris de ea îl recunosc undeva pe linile delirante ale destinului,
am sa îi cumpar bilet,cu un final.Am promis acest lucrul,i-am scris acest lucru pe o foaie,acum plec mai departe spre alta poveste....

va spun,La Revedere, Prieteni!!!

poza cu chipul fericirii perfecte

O alee pe care merg cu tine de mână, azi , nemâncat de iubire, obsedat de poza cu chipul fericirii perfecte. Am privit tatuajul tău cu însemnătate ascunsa. Semnul ăla înseamnă... atît de multe dacă aş putea să îl sărut, să pot să simt cum se zbate în spatele lui o viaţă, să te simt cum tresari cu dorinţa de mâine.
Pe aleea asta am mai mers şi sunt rece şi foarte expert în simţiri... şi cu toate astea mă simt la fel, cu bătăi multe de inimă, cu dorinţe şi frustrări nebune. Azi pot să îţi spun ce am învăţat despre iubire... Nimic. Doar m-a făcut mai rece şi totuşi la fel de iubitor. Cred că adoram liniştea, dar acum va veni iar furtună. Marea liniştită nu este o mare sănătoasă. Se anunţă clipe de nelinişte.
Acolo am făcut dragoste, ştiu... şi acolo. Dar acolo nu am făcut decât în vis, şi visul cu gândul acesta de a face iar dragoste cu tine mă face să tremur, să îmi doresc asta mai mult. Tu ce îţi doreşti? O pată pe un tricou cu simboluri mitice, sau o cameră cu ziduri pe care să o pictăm cu vise închise?
eÎnainte vorbeam despre trecerea timpului, de durere şi mitice apariţii ale neputinţei de a mai fi tineri. Azi durerea ste un mit, timpul trece prea repede şi nu mai suntem tineri.
Te izolez cu mine zece minute în camera noastră, te dezbrac de piele şi suflet şi te las să mă pătrunzi în inimă cu raza ochilor tăi superbi. Văruiesc cu trupul tău zidurile, acopăr cu sânii tăi geamurile viselor celorlalţi şi mă îmbrac în oasele tale mâncând din inima ta. Culorile vieţii bat deschis o tobă de dans în ochii mei. E toba de vise, cu semnale de fum, îţi transmite un mesaj de viitor.

 E nebunul din şah care te anunţă că va face o altă victimă pe tabla noastră de joc.

Îţi era dor de cele zece minute cu mine?

Psihedelic

realitate? (unii nu s-au mai intors)

- din disperare, din sila, din nemultumire,

de asemenea tuturor celor care vor citi pana la capat. .....

Exit

Cum dupa toamna vine iarna cum iarba incepe sa inghete vrabiile sa cada din copaci ca merele rascoapte cum eu m-am saturat de toate astea si am hotarat sa fug sa fug pana cand transpiratia ma va slefui din nou pana cand rosiile se vor coace si viermisorii se vor satura.

Mai incearca o data baiete mai incearca cine stie.

1. de cumparat bilet pentru Bucuresti, nimic in plus.

2. de iesit in coridor, luat liftul, coborat parter, trecut pe langa cinematograf, urcat in troleul nr.4.

3. coborat la gara, urcat in tren.

4. pa si pusi oras minunat si imputit.

Asa se fuge de undeva,

asa am fugit eu din orasul de care nu credeam ca voi mai putea scapa. Un oras cu amintirile mele bolnave, cu multa mizerie si aer statut. Ca ultima dorinta, la plecare, as arunca o bomba atomica, asa, ca sa fie, la poalele tarfei acesteia care se incadreaza integral ca o papusa ruseasca in alta tarfa...

Uite-asa.

Afara e noapte, se vad ceva umbre, nu stiu daca sunt munti sau nori. Dimineata un soare ca un ochi rosu obosit ne va saluta cu scarba. E cel mai minunat moment al zilei. Dup'aia poti sa dormi, cu siguranta va fi mai interesant decat in realitate. Chiar daca nu vei visa nimic.

Ma asez pe locul meu desi nu am bilet cu loc, beau o gura de ceai nergu si mi se face greata. E prea tare. Din coridor se aud baietii cantand: Metadon

Asculta, astea-s versuri adevarate - zice unu', poezia care exprima realitatea.

Inchid ochii. Stiu ca nu voi putea adormi. E greu sa nu faci nimic, sa fugi si sa dormi. Starea de oboseala imi trimite visuri. Niste pete rosii care se tot misca, mai pierd din culoare, incepe sa apara de sub ele un alb, dup'aia albul ocupa tot spatiul. E un alb auriu si are o viteza extraordinara. Incep sa ametesc dar nu deschid ochii. Simt ca albul e in stare sa ma orbeasca. Brusc se loveste de ceva si se opreste. Mii de ganganii negre se misca in toate directiile. Incerc sa ma concentrez asupra uneia. Totul devine limpede.

Le descopar ordinea, le urmaresc cum curg incet mai departe, cum litera se lipeste de litera formand un cuvant ce se uneste cu alt cuvant permitand textului sa traiasca, sa-si simta puterea in sangele care circula.

Ma las in voia lui. Citesc in adormire. Doamne, numai sa nu uit, numai sa nu uit atunci cand ma trezesc.

Trip

Daca stau si ma gandesc bine, altfel nici nu putea fi.

M-am nascut intr-o familie de genii. Ideal pentru un fiu narcoman. Scenele din copilarie pe care mi le amintesc sunt pitoresti...

Probabil mustrari de constiinta si de-aia incercau sa ma educe bine, ca sa li se ierte scarnavia lor de viata.

O copilarie de vis.

Seara se termina intotdeauna cu o mica cearta intre parinti. Am avut gratis zilnic un program intreg de divertisment. In felul lor, babacii erau simpatici, isi vedeau de treaba lor, ma mai bateau pe mine la cap un pic, porneau remuscarile si treaba asta se termina cu o lupta fara reguli de toata frumusetea.

Inainte de a fi botezat de strada am fost botezat ca orice copil intr-o atmosfera de caldura familiala.

De fiecare data cand imi amintesc de copilarie ma induiosez. E ca si cum mi-as aminti un film vechi care m-a impresionat. Memoria falsifica, dar oricum sunt sigur ca atmosfera familiei acesteia, a familiei mele, imi va ramane intiparita in cap pentru totdeauna, pana am sa innebunesc sau poate si dupa, ma intelegi?

Nici pe departe nu vreau sa-i condamn, nu, sunt parintii mei si nu ca i-as iubi, era prea multa iubire oricum, dar mi se rupe, intelegi, mi se rupe de tot ce s-a intamplat si se intampla.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, eu eram regele casei aleia plina.

Aveam libertatea sa cutreier dintr-o camera in alta invaluit si pazit de fum si de alcoolul ce le tulbura privirea la toti cretinii care veneau pe acolo.

Daca atunci as fi avut putere, ii omoram pe toti dracului, dar a fost bine ca nu aveam, numai asa am fost in stare sa vad si pe cat e posibil sa inteleg o astfel de viata de cacat careia parca ii eram predestinat, daca boala mea nu ma salva, daca nervii mei slabiti nu ma fac de fiecare data sa cedez, sa incep sa turb, sa stric totul, nu, nu, nu suport oamenii, mi-e sila sa-i ating, doar obiecte, tre' sa simti ceva fata de obiectul pe care il spargi si care te elibereaza, e un fel de jertfa pentru linistea ta, tu ar trebui sa stii mai bine, nu? Ai citit rahaturi de carti despre.

Carti prafuite aruncate peste tot, ziare, paianjeni, lucrurile cele mai neasteptate te puteau impiedica in casa copilariei mele.

Printre aceste lucruri mama si tata.

Si eu - cel mai lucid personaj din toata povestea asta.

Restul - amortiti de bautura, de inchiderea fortata a ochilor si a mintii.

Am sa-i ucid odata pe toti, imi repetam zilnic inainte de somn. Urmau visuri frumoase cu crime, cum imi impuscam, otraveam, taiam victimele. Partea cea mai frumoasa a vietii mele e atunci cand dorm. Fiindca am urat intotdeauna, visele mele sunt pline de sange si crime. Iata un vis din copilarie in care eu eram spectator: ma intorc acasa de la scoala, intru si intr-o camera ii gasesc pe toti spanzurati. Sau personaj activ: ma trezesc din somn noaptea, ies din casa, ud cu benzina usile, ferestrele si le dau foc. Chiar daca iti povestesc acum toate astea, nu cred ca iti pot transmite ceea ce am simtit si simt.

Trebuie sa vezi flacarile alea nebune, jucause, mainile si hainele imbibate cu benzina si apoi tipete si o mie de oameni, de fapt creaturi ale iadului, iesind din casa, fiind in flacari, alergand si apoi cazand, zbatandu-se la pamant si explodand.

Si eu dintr-un unghi potrivit privind toate astea cu gura deschisa si asteptand sa mai cada unul si inca unul.

O armonie a focului. In vis, cu cat ardea mai mult, cu atat simteam ca ma eliberez, ma purific, as fi ars tot pamantul.

Uram tot.

O ura care era normala, era prisma prin care simteam eu si trebuie sa-ti spun ca simteam foarte bine.

Vrei sa stii cu ce s-a terminat?

Cu cel mai simplu lucru si cel mai nevinovat: am dat foc la casa. Dracului. Sa se stearga tot. Asa ca-n visele mele.

Cat e ceasul, mai am?

O.K. Trec peste vreo saptamana, mai repede nu pot.

Pa.

Educatia propriu-zisa

Educatia propriu-zisa ca si a prietenilor mei si generatiei mele.

Ceea ce ne trebuia, nu ni se dadea. Si atunci ne luam singuri. P, S, F – cativa prieteni de-ai mei.

Esti sigura ca vrei sa ma asculti?

Bine.

Pentru a avea bani de o cola, apoi o bere, tigari, vodca, eram nevoiti sa facem tot felul de rahaturi.

Descarcat masini, furt, batut, menti.

Toate astea au fost bratele deschise ale vietii ce ne zicea printre dintii ei stirbi si murdari.....

A trecut destul de repede. Cu cateva fracturi, cu ura partial transformata in scarba.

Chiar te intereseaza cum?

Simplu.

Uite exemplu.

Cacat.

Ceea ce a fost misto a fost prietenia.

O prietenie de multe ori dubioasa, dar prietenii adevarati fac sa se uite toate cazurile cand prietenia cu cineva te duce direct cu capul in gard. E interesant ca pe majoritatea prietenilor mi i-am facut la cursuri.

Cursurile plictisitoare, profesorii imbecili de la Litere, te trimiteau direct la Decanat – beraria un pic mai jos de sediul facultatii, chiar langa statia lui 10 si 3.

Bere ieftina si taranca. Cu incetul ne-am mutat si mai la vale – Casa Presei cu scarile ei laturalnice, numai bune sa te faci varza, sa borasti, sa dormi, la urma urmei, daca nu te mai poti cara.

Aici am inceput sa fumez canabis. Eram de fiecare data atat de crita de bautura, incat vreun an, tot aproape regulat, mi se parea ca nu are nici un efect asupra mea.

Femeile de atunci cum ma suportau?

Erau cam toate la fel. Totul frumos, fara complicatii. De obicei. Nici o vorba de rautate cand esti clei, ca si cum totul este normal.

Pentru baietii si fetele din generatia mea, generatia O, foarte multe lucruri par normale. Altfel te rupi in doua si te duci la fund.

Foamea, durerea, umilinta, crima ne definesc pe toti.

Numai crima poate sterge deseurile ramase mostenire de la utopia URSS.

Stii ce-i URSS?

E ursul de pe sticla Ursus, de altfel e rosu, la fel de utopic, frumos ca o utopie. Taie un U de pe Ursus.

Scarba si ura.

Avem sadite in noi scarba si ura. Noi nu mai vrem sa fim ratati , nu vrem sa zambim frumos cand cineva ne fute.

Trebuie sa starpim odata pentru totdeauna resturile mucegaite cu viata lunga.

Rahaturi mobile. Peste tot. in scaunele presedintilor de tara, la catedra, in trolee.

sugi pula, zicem noi scumpilor nostri din secolul 15 i.d.H. care au uitat sa moara.

Mori odata ca pute a hoit! Fuck off!

Uite ca e 2 si 54. Somnul a fugit de aici. Nu ti-e somn? Bine, daca vrei. A, era pizdos. Prima oara cand mi-am dat seama de efect, tocmai fumasem pe scarile din Casa Presei si mergeam la mine cu S si K.

Am ras bine pe drum, apoi picioarele mi s-au inmuiat, capul mi s-a facut greu si fara ganduri, cand am ajuns acasa nu mai eram in stare sa vorbesc si aproape nu ma mai puteam misca, asa ca S si K au fost nevoiti sa ma care si sa ma lase in pat, in timp ce creierasul meu se rotea printre galactici indepartate.

Prin creieras se plimba un greieras. A doua zi m-am gandit un pic cat a fost din cauza vodcii si cat din cauza stricaciunii.

O tigara buna costa 25 lei, tot atata cat o sticla de vodca.

Minimum cinci persoane evadau din realitate cu o tigara. A fost o vreme cand P, eu si S nu ramaneam nici o zi cu capul limpede.

Tu ai capu’ ca curu, da’ tu ai nasu’ ca pula – se amuza atunci S hlizindu-se.

O parafrazare dupa o piesa Atlantic Connection - Wonderful Life.

Zilnic, aproximativ pe la ora cinci, ieseam din sediul firmei pentru care scriam toti, cu sticle in buzunarele scurtelor, uneori si cu cate o tigara, si mergeam in blocul de vizavi unde ne faceam varza. Era momentul cel mai fericit al zilei. Tineri, frumosi si voiosi. Trimitand realitatea in pula.

Dup’aia ne intorceam deseori la birou, spre exasperarea colegilor. Adevarul e ca P lucra mai bine la computer cand era muci.

Ziceai ca mainile lui sunt prelungiri ale tastaturii, in timp ce capul ca o carpa se balambanea dintr-o parte in alta ranjind,

in fiecare dimineata S scotea un pistol dintr-un sertar de la serviciu si si-l ducea la cap.

Chiar daca zambea, nu arata tocmai vesel,

intr-o zi asa am sa-mi scot chefirul din cap, zicea. Cred ca asa si ar fi facut daca sefu’ nu era mai prevazator si nu ascundea pistolul.

Cel mai nasol era din cauza politailor care beti vafli cutreierau si mai cutreiera si acum, impartind bastoane in stanga si-n dreapta. Criminalii cei mai periculosi sunt gaborii.

Cacat.

Pizda ma-sii.

Cum de-a explodat odata tot cacatul asta istoric?

Sau va fi si mai mult cacat de la imprastierea lui? Nu sunt decat niste intrebari retorice.

Nu sunt decat niste furnici pe spinarea mea si incerc sa scad efectul mancarimii.

Unde este ura?

Unde este salvatoarea ura?

De ce am obosit sa urasc, sa fiu crud?

Mi-e sila, o ingrozitoare sila de tot. O scarba ce imi leaga mainile, ma neutralizeaza. Nu mai sunt bun de nimic.

Time-out.

Sunt un cretin in stare de amorteala. Stiu ca trebuie sa fac sau sa nu fac ceva. De fapt nu stiu nimic.

Nu stiu daca trebuie sa ma sinucid sau nu, in adolescenta am incercat de cateva ori si acum mi s-a facut sila si de sinucigasi, si de sinucidere.

Daca am sa ma sinucid, data viitoare va fi sigur.

Nu ma voi trezi cu mainile amortite de la taieturi.

Dar mi-e sila. Cum zicea F .B. : sunt plictisit, sunt zaibit de moarte.

El isi gasea macar refugiu in internet si alcool. Mie mi-e sila de toate. De viata, de vis, de moarte.

i-as trage cuiva un sut in fund, asa ca sa fie, dar de ce?

Mi-as trage mie un sut in fund. Sau in cap, i-as omori pe toti.

Dar e risipa de timp si efort.

Merita?

Ce merita, Doamne?

Astept raspuns. .....

Ce-am simtit atunci cand am fost lovit cu sticla in cap si ca-n filme am aterizat gratios pe asfalt si sangele s-a imprastiat pe fata transmitandu-mi caldura, incercand sa ma apere cand mintea, memoria, instinctul se dusesera dracu’ stie unde.

Cand devenisem niste carne calda, o absenta incalzita de sangele meu.

Sangele ce imi roia atunci pe nas, pe gura, din rani era constienta mea care incerca sa ma apere atunci cand eu ma pierdeam, ma duceam departe, cuprinzand totul si nefiind nimic.

Este locul inexistent care cuprinde tot, care de atatea ori m-a ademenit, mi-a dat cel mai mult, ce-i mai bun, ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, actiuni, ganduri si simturi, intelegi?

Mi-a fost intotdeauna greu sa-mi revin din aceasta stare, provocata de droguri, dar si de durere, de agonie, boala, de comotie, cum a fost atunci, cand incet incepusem sa-mi revin, mi-am sters fata cu mainile si am observat sangele care ma invelea, care incepuse sa se inchege, l-am privit dar nu intelegeam nimic, l-am privit pe F care era alaturi vorbea ceva dar eu nu intelegeam nimic, simteam doar acea caldura a sangelui care ca o funie m-a tras inapoi, eram mirat, mirat fara indignare, fara ganduri, caci nu aveam atunci, priveam sangele si priveam in jur si nu intelegeam nimic, absolut nimic, nu stiam nimic, nu stiam de mine, totul era ca o mare de gelatina, de imagini care inoata lent si se suprapun, ma leagana, de fapt nu ma leagana, dracu’ stie cum era, daca era, caci nu ma simteam pe mine si atunci am auzit glasul lui F care vorbea ceva, se uita la mine si atunci am inceput sa ma intorc, eram foarte confuz, am vrut sa-i zic ceva dar uitasem, uitasem tot, ma uitam la F si nu stiam cine e, incerca sa ma trezeasca, sa-i vorbesc, dar eu uitasem tot, imi zicea el, ce-i cu tine, vorbeste-mi, nu mai tacea, dar eu eram undeva departe, uitasem tot si nu intelegeam nimic, il priveam pe F, imi transmitea caldura, dar nu stiam cine e, unde sunt, cine sunt, apoi sangele, l-am privit iarasi mirat si m-a tras iarasi inapoi, Yoooooooo! ma chema F, dar eu taceam privindu-l, apoi m-am ridicat, am privit in oglinda, era cineva murdar tot de sange, nu stiam ce cauta el acolo si eu ma simteam undeva la mijloc, in aer, apoi am inteles ca eu sunt ala din oglinda, am cascat gura mirat si l-am privit iar pe F, si iar in oglinda, uitasem tot si cumva mi-am dat seama ca ala eram eu si nu intelegeam cum putea fi asta, cum eu sa fiu, eu sa fiu ala? ti-ai revenit intreba F, si eu il privesc neintelegand nimic, cine e F, cine e ala din oglinda? Unde e aici? Hai sa mergem la mine, a zis F, m-a ajutat sa ma ridic, am iesit, mi-a luat cheile, a incuiat si am pornit undeva.

Zile frumoase si confuze.

Zile colorate si nopti cu multa cafea, plimbari pe strazile intunecate si intortochiate ale orasului.

Carti citite pana dimineata. Asteptarea punctului aluia rosu de pe cer ce se ridica repede schimbandu-si culorile.

Noapte buna, paplu’, ce bine-i langa sangele tau, incalzeste-mi hoitul, te rog, cat sunt langa tine. Dracu’ stie ce va fi maine.

Daca…

Back to top

Music Pub

Stii, noaptea trecuta l-am visat pe Satana. Am visat toata noaptea. Era foarte frumos si destept. Era blond, tuns scurt, tanar. Straniu, nu?

Ni-l imaginam intotdeauna pe Dumnezeu batran, pletos si barbos. O imagine a cuiva obosit, imbatranit, niciodata vesel sau macar zambitor. E o erezie sa ti-l imaginezi pe Domnul Dumnezeu reprezentat prin Tatal, Sfantul Duh si Fiul, zambind.

inchid ochii si-mi imaginez.

Misto, incearca si tu. Sau in pantaloni largi, tuns scurt, cu sapca. Cu tricou colorat. Da, si cu un telefon mobil la care poarta o conversatie . Apropie-te de telefonul lui sa-i vezi numarul. L-ai vazut?

E un tip tare, nu? Un Dumnezeu de care ai nevoie.

Suna a publicitate pentru campania prezidentiala.

Asta e.

Avem nevoie de un Dumnezeu.

…Cu Dumnezeu inainte!

Dumnezeul nostru in tricou.

Da, ziceam de visul meu. Satana era extraordinar de destept. Am discutat despre ceva, de fapt el ma acuza de ceva si eu incercam sa-l contrazic.

Stiu ca a vrut sa ma ia. Nu mai tin minte cuvintele, am ramas numai cu impresia din acel vis.

O impresie de cosmar, de durere cruda. Avea niste ochi albi, ochi albi dar cu multe linioare, de asemenea albe-transparente. Ochi exact ca ai oamenilor, pupila, tot, numai ca albi-transparenti. Fumasem un joint inainte de somn. M-am trezit speriat, apoi fericit ca sunt viu, aici.

Dar stiu ca am un timp limita. Nu stiu, nu tin minte sa ma fi iertat in vis,insa stiu ca ceva se va schimba, ori se va intampla un miracol, ori ma voi duce la fund.

Asta am simtit dimineata.

Asta simt si acum.

Stiu ca in vis Satana mi s-a parut corect, desi crud. Nu stiu daca ma intelegi.

E greu de transmis ceea ce am simtit. De-aia nici nu am memorizat cuvintele, ele erau o punte doar, o arunci in aer dupa ce ai trecut-o. Asa, sa fie mai vesel.

Mai pricolino :))

(tipul K )Stii, si eu am avut zilele astea un vis asemanator.

Cu dracu’, numai ca nu e chiar asa simpatic ca in visul tau. Visul meu a fost groaznic. Am fost vanat de dracu’. De fapt, cand m-am trezit eram sigur ca nu am visat, daca e sa fiu sincer, nici acum nu stiu ce-a fost. Stiu ca mergeam pe strada si trebuia sa salvez un batran care se scufunda intr-un butoi.

Dar nu stiu de ce nu puteam face treaba asta singur. Eram sigur de asta. Trebuia sa conving un baietel de pe strada sa ma ajute, altfel nu reuseam. Dar baietelul nu vroia sa mearga, era foarte urat si imi zicea ca nu poate nimic, dar eu eram sigur ca ma minte, ca-i smecher.

Apoi stiu ca eram in camera mea. Baietelul se transformase in fetita. O fetita foarte urata, apoi doua, trei, patru cinci sase sapte… toate m-au inconjurat si hohoteau, innebuneam.

Nu mai puteam sa mai aud hohotele lor si sa le mai vad. Stateam cu capul intre picioare, cu palmele la urechi, dar degeaba.

Apoi au aparut multi draci ce roiau in jurul meu si vroiau sa ma minta. Se transformau continuu in baietei, fetite, obiecte, numai sa ma insele.

Dupa asta m-am trezit, imi era frica, desi parca stiam ca a fost doar un vis.

Cand am adormit din nou, stiu ca cineva sunase la usa mea, am mers si am deschis, era o femeie foarte frumoasa, am lasat-o sa intre. Ea s-a dezbracat si m-a tras in pat. La sfarsit, dupa ce facusem sex, cand eram obosit si multumit, un ras ingrozitor m-a trezit. Femeia se transformase intr-o baba hidoasa care imi zicea tot timpul: te-am futut, te-am prins pana la urma, te-am futut, te-am prins, te-am futut, te-am prins pana la urma, te-am futut, te-am prins… Ma simteam terminat, de nimic, roiuri de draci-hidosi-parosi-copii-foarte-urati-babe-carbonizate-puturoase-fetite-si-obiecte, toate sau totul roia in jurul meu.

Dracul castigase partida, eram prins, nu mai puteam face nimic.

This is the end, beautiful friend.

This is the end, my only friend, the end

of our elaborate plans, the end

of everything that stands, the end,

no safety or surprise, the end.

– suna in capul meu.

…cand m-am trezit nu eram sigur daca chiar s-a intamplat sau nu, din cauza ceasului. In vis el ticaia foarte tare. Il duceam la bucatarie, dar el aparea inapoi. Cand m-am trezit, ceasul ma privea si facea un zgomot de parca ma scuipa. Nu stiu ce se intampla cu mine, cred ca innebunesc, cred ca ma las de fumat iarba, ma doare ingrozitor capul.

Music Pub-ul se umple de fum. Ne acopera si noua capetele. Abia imi vad prietenul. Scoate un joint si il aprinde. E bun. iarba noastra cea de toate zilele.

Muzica buna ne duce in starea de euforie. B zice ca se simte foarte bine.

Si eu. ii zic bancul cu expozitia de pictura cand vizitatorilor li se spune ca tabloul in care se fut doi poponari, are ca denumire orice titlu de ziar. Scot o revista si ii citesc titlurile: se toarna ciment, “curatenia” continua, singurul ziar gratuit pentru capitala, Mitrea protesteaza in varful macaralei, festivalul trabucurilor, suspendarea vizelor depinde de guvernul roman, cea mai moderna parcare din tara, bomba la justitie, vrei sa fii model?, invatati limbi straine!, pretul unei cafele pentru Tom Hanks, ce drepturi au consumatorii?, loteria romana te saluta, eu am construit roata mare! etc., etc.

Moare de ras.

Totul se sterge de pe creier. Norii de fum ne fac sa ne simtim sus-sus. Bem cola si simtim fiecare gaz al sucului. Ne zgaraie usor gaturile.

In ochi culorile sunt foarte vii, muzica trece prin urechile noastre. B incepe sa deseneze. Rupe desen dupa desen, desi mie mi-au placut toate. Sa cante Triky, zice el, si canta Triky.

O bere, strig eu, si chelnerita imi aduce o bere.

Stele pe cerul rosu

Draga P, nu ti-am mai scris demult si ma bucur ca tu ti-ai amintit de mine. Aceste zile se aseamana mult cu cerul rosu cu stele albe din terasa de la Casa Presei. M-am bucurat ca S a iesit bine din povestea aia murdara. Mai picteaza, scrie sau canta? Arta si drogurile sunt intotdeauna o alternativa, inainte as fi adaugat crima si alcoolul, dar acum mi se face sila de chestiile alea si cred ca sunt o alegere cam proasta, te ridica, iti dau impresia de eliberare si apoi te fut in cur. Sau in gura. Arta si drogurile, da, e alta treaba, e pentru aristocrati, cum zicea un prieten, nu stiu daca la concluzia asta a ajuns singur sau cu ajutorul mult stimatului domn B.G.

Am auzit ca te-ai mai casatorit de cateva ori, ca mai ai cativa copii. Bravo, domnule.

Numai sa-i poti numara. Sau sa le poti numara. De fapt, ce conteaza? E si asta ceva. Sa te imbraci si sa te dezbraci de o femeie. in ultima vreme eu sunt ala care sunt imbracat si dezbracat de femeie.

Femei.

Sunt tot timpul drogat, nu ma intereseaza absolut deloc sexul, nu sunt agresiv si daca o femeie vede ca nu opun rezistenta, daca ii place, se culca cu mine. Nu stiu daca ma exprim corect. Cu mine? Cand eu sunt undeva departe, in nori, soare, munti, iar cineva imi trage blugii, chilotii .

Nu zic ca e rau.

Asta inseamna ca sunt o curva, nu?

Ce zici, P? Tu chiar te indragostesti si te casatoresti, sau si tu esti casatorit, te casatoresc, am vrut sa zic, si pe tine nu te intereseaza cine si cum te duce, ce face cu tine?

25 lei tigara. 5 lei vodca. Stiu ca iti placea mai mult varianta a doua.

Da-mi 5 lei, si imediat se oferea cineva cu dureri viscerale care sa dea o suta, doua, trei etc.

Numai sa-i asculti istoria lui de cacat, sa zici da, da, domnule, ce te-a mai futut mizeria, sa compatimesti omu’, ce, nu merita daca face o suta, sau asa, cum suntem noi mai cretini, sa ne batem joc de cel care face cinste, daca e magar de masochist, daca ii place, curva dracului.

Oamenii si sentimentele, asteptarile, sperantele lor sunt ca si cacatul lor – diversi, fiecare cu culoarea, putoarea, grandoarea sa.

Ce mai, cacat, bai P. Eu prefer sa mai trag un fum, sa ma transform dracului in fum, nu in cacat, sau voma cu cacat combinate de la alcool. Fumul ma ridica la cer, fie si el de cacat. Uite ca poate am sa ma gruzesc cu asta. Dar nu, n-am sa ma gruzesc ca toti bacii care se drogheaza numai asa ca sa fie, dupa care se simt ca pula, se gruzesc, fiindca nu stiu sa se pricaleasca, nu inteleg nimic, nu se pot ridica la cer, nu pot intra in muzica, literatura si culori, viteza,

Doamne, innebunesc cand ma gandesc cat de sus te ridica iarba asta crescuta prin gradini, rape, paduri, si se gasesc imbecili care se drogheaza si nu stiu ce sa faca, au dileme, P, nu-s cretini astia? Si drogatul este o arta , nu? P, tre’ sa stii s-o faci, nu te apuci ca blegul de pictat daca habar n-ai cum se tine creionul. Sa si-l bage in cur aia care nu stiu, pe mine ce ma intereseaza?

Imi amintesc, draga P, de discutiile noastre vechi despre Dumnezeu. imi spuneai ca Dumnezeu nu poate sa nu existe, iar eu iti spuneam ca Dumnezeu nu poate sa existe in aceasta lume. Acum cred ca avem ambii dreptate: Dumnezeu exista si nu exista in aceasta lume. Sunt cateva lumi suprapuse si nu fiecare il poate simti pe Dumnezeu. El exista si nu exista. Nu trebuie sa-l cautam, Dumnezeu nu poate fi vanat. Nu e o pasare, desi ni-l imaginam in ceruri, nu e nici un pensionar, asa cum si-l imagineaza pensionarii din cauza pacatelor, a fricii, si atunci cum poate aparea mai potrivit pentru mintile lor incetosate, opace, decat ca un mos suparat in asteptarea pensiei?

Nu, Dumnezeu nu asteapta pensia, nu, Dumnezeu nu e suparat, nu e vesel si nu e trist. Te poti gandi la el cu frica, cu bucurie, cu tristete, cu scarba, te poti gandi la el oricum, dar ce treaba are Dumnezeu cu tine, cu gandurile tale, cu cacatul tau si cu menstruatia ta?

El nu vine cu foamea, cu frica, cu injuraturile tale.

El nu vine.

El nu traieste pentru tine, cum crezi tu. El nu traieste. Draga P, eu l-am simtit pe Dumnezeu, nu stiu cum ti-as putea explica cu niste simple cuvinte.

Sunt multe incercari de a-l gasi pe Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor si uneori ai senzatia ca l-ai prins, dar totusi scapa, de-aia ard cartile. E mai degraba in fum, in fumul unei carti arse . Care ne ajuta sa simtim dumnezeirea, frumosul, jocul, dar pana la urma oricum cobori in glod, te innamolesti si poate de la acea cadere nu te vei mai vindeca niciodata.

E usor sa spui ca l-ai gasit pe Dumnezeu, il poti gasi oriunde, cu orice, cu stupefiante, cu durere, in clipe de fericire si bucurie. in moarte. Sau in viata. il poti vedea in lumina, in muzica, literatura, contrabas, boscheti, lege, in orice, absolut orice. Dar in acelasi timp il pierdem mereu. Fiindca nu-l putem identifica cu nimic, cu absolut nimic, nici macar cu o supradoza.

Fericit e ala care crede ca va muri si va ajunge in rai sa povesteasca cu bunul nostru Dumnezeu

Care jertfeste tot crezand ca l-a prins, ca fericirea e a lui, sfintenia e a lui. De ce sa-ti dea Dumnezeu pensia, ba? Ce, el te-a angajat, ai facut contract cu el?

Ti-e nevasta pe care o poti obliga sa se culce cu tine si sa stai la povesti cu ea? Dumnezeu ti-a dat multe, e treaba ta daca il refuzi, si esti un cretin daca te crezi mare ascet.

Daca privesti la ceilalti cu scarba din cauza ca tu esti popa, te crezi ales, inseamna ca nu esti decat un cretin si un idiot. Nu stiu P, cred ca vor mai trece ani buni pana cand am sa cred sau nu am sa cred in Dumnezeu. Pentru mine el este absenta sa. Dumnezeu e cu noi – vorba cantecului.

Mai tii minte cum m-am drogat prima oara?

De fapt, cum am recunoscut ca da, a fost altceva decat alcoolul, da, am fost drogat.

Cum am stat la un suc pe terasa de la Casa Presei, cum a inceput sa ploua, toti au intrat in bar, noi am ramas pe terasa, am tras doar umbrela mai jos, apoi a aparut Mandarin, a scos o tigara lunga de hasis si am tras toti . Cand din tigara nu a ramas decat scrum m-am ridicat sa plec. Stai sa culegem roada, ai zis, si eu ti-am raspuns care roada, ba, ca doar stii ca pe mine nu ma ia. Tu nu vroiai sa plec, dar m-am ridicat, am privit palarioara rosie de Coca-Cola si am vazut stelute pe ea. P, ti-am zis atunci, uite, parca e cerul cu stele, iar tu te tineai de burta de ras. Am iesit cu Drama, pe drum am mai intalnit pe cineva si mi-am dat seama ca-s varza, ca-s rupt, ca de-abia ma misc, fiecare privire mi se parea ingrozitor de grea, ma simteam robot, in fine, am mai stat la o cafea. Ala cu care ne-am intalnit atunci incepuse sa vorbeasca ceva despre crimele de razboi din Transnistria, despre ce trebuie facut… ce nu trebuie… ce au gresit politicienii… stii, toata lumea vorbea atunci ca sa nu taca, eu nu mai puteam rezista la asa ceva, mi se parea extrem de banal, desi tipul punea suflet in ceea ce spunea si, in fine, am izbucnit in ras in asa hal ca nu ma mai puteam opri, radeam tot timpul, cu lacrimi, tipul incerca sa mai spuna ceva, eu iarasi hohoteam, in sfarsit si-a cerut scuze si a plecat. Drama se gruzise, desi nu fumase, dar palarioara, cerul rosul cu stele albe tras pana deasupra capului, cerul se umpluse cu fum de hasis, asa ca si ea respirase o doza buna de fum.

M-am ridicat de la masa extrem de greu, clatinandu-ma. Credeam ca n-am sa reusesc. Mi se parea ca trupul meu e facut din miliarde de bucatele, pentru o mica miscare trebuia un efort maxim.

Am urcat in troleu, am coborat , am mers acasa, in timp ce Drama se ducea mai departe.

Am intrat in bucatarie si am stat la acea fantastica fereastra pana pe la 12, adica nu mai putin de vreo opt ore, privind gradina, copacii, tufele de zmeura, capsunile, gutuii, merele. Simteam ca partea de sus a craniului s-a deschis, s-a golit, si din mine ramasese doar acea privire care cu venirea serii s-a intunecat, apoi cu venirea noptii s-a innegrit cu totul.

Cerul era negru, nu rosu, iar pe el nici o stea. M-a trezit din acea stare Ski, care se ingrijorase din cauza modului cum aratam. L-am convins ca-s doar foarte obosit.

Mai scrie-mi, P, poate mai trec si eu prin Bristo candva, poate anul asta.

Salutari noii tale sotii, daca te-ai casatorit cumva inca o data intre timp, felicitari si salutari pentru noua ta sotie.

Nu fuma chestii de cacat, mai bine ceva mai bun. Si vodca e de cacat, da’ daca-ti place, treaba ta, doar ca te porceste, stii tu, vorbesc in general, nu iti tin lectii, toti alcoolicii sunt porcine.

Poate ne intalnim , ce zici? Mai stam de vorba , poate scriem si noi romane si sonete. Poate intram si noi sub cerul rosu cu stele albe stralucitoare. Poate tragem de acolo un fum pentru Romania, Pana atunci, vise fericite alaturi de noile tale sotii, noii tai copii.

Te salut.

S pleaca-n Est

S isi pregateste bagajele. De fapt, isi scoate tot ce nu-i trebuie din geanta pe care i-a pregatit-o sotia. Isi lasa doar ceva mancare, tigari, casete, un tricou si o revista. Gata. Se asaza pe pat, scoate o tigara, o aprinde si inspira profund. inspiratia – gandeste S, a venit matusica inspiratie la mujiciocul ei batran. Expira. Da, e ceva. Mai inspira. inchide ochii si se lasa pe spate. isi simte creierul gadilat. Pizdos, gandeste S. A ramas singur in aceasta camera si peste putin timp trebuie sa plece si el. Fiecare dimineata incepe cu inspiratia, zice el cu glas tare, se ridica, ia chitara si incepe sa cante incet cu ochii inchisi. isi strange chitara la piept si mai inspira o data. Poate prea mult pentru inceputul calatoriei, gandeste, dar se linisteste, lasa, o sa fie ca in alta galactica. Trebuie tinuta tot timpul legatura cu cosmosul, altfel ne pierdem in spatiu.

S isi mangaie chitara, o asaza cu drag pe pat. Pa. Ne vedem peste cateva zile, poate o saptamana. Ai grija de tine, nimeni sa nu mi te fure. isi trece degetele peste corzile ce zumzaie usor. Asa. Pa. S isi ia geanta, iese, incuie. Afara e un soare nebun. S isi ridica palmele la ochi. isi simte pachetul destul de voluminos in buzunar. Maine va fi si mai soare, gandeste.

Toti asteapta langa autobuz, S se tine de burta de atata ras. P, zice, sa nu spuneti atatea glume la vama ca am belit-o, ne ia mentura pe toti, si rade si mai tare. in sfarsit autobuzul porneste.

Ochii rosii ai lui S privesc pe geam. ii place. inchide ochii: mama, eu am plecat in cosmos, ma intorc maine. Soarele ii trece prin pleoape, ochii lui vad niste imagini pe care ar da orice ca sa le poata inregistra.

Un rosu intens, un galben ce apare si dispare, verdele ce alearga.

Se lasa purtat de culori. intr-o zi poate am sa reusesc, da’ nu conteaza, acum nimic nu mai conteaza.

Se simte alergand printre aceste culori care sunt vii, dar care nu se misca, are senzatia ca el se plimba printre ele si nu ele se plimba pe ochii lui.

Emana o muzica pe care niciodata nu ai putea-o inregistra pe hartie, niciodata nu o vei putea canta de doua ori, S simte asta, nu mai gandeste, ar fi prea stresant si obositor sa gandesti cand simti dintr-odata atatea. Soarele se face mai palid, dar nu mai conteaza. Culorile se transforma si ele. Acum sunt calme, lente. Muzica e si ea mai domoala. S se viseaza plimbandu-se cu bicicleta pe strazi cu o viteza maxima. Ajunge o masina, o depaseste, o motocicleta, un camion… ha, ha, ha, face S simtind ca incepe sa se ridice usor de la pamant.

Zbor, zbor, tipa el, pana ajunge in nori, simte racoarea lor, frumusetea culorii lor vii, dar zboara mai departe, zboara, ochii incep sa-l doara de atata lumina si Sobo trece prin soare ca printr-o oglinda si se trezeste: Pregatiti-va actele si bagajele pentru control. E noapte. Cineva a aprins lumina in autobuz. Pe S il ustura ochii. isi scoate buletinul si desface geanta. Un vames trece si le controleaza buletinele. Priveste pe So, apoi poza. So ii zambeste. Ce-s astea, intreaba al doilea vames simtind ceva la fundul gentii lui Sobo, bombe, ii raspunde el, a, am crezut ca-s pachete de tigari, da’ nu mai glumi cu mine, il avertizeaza vamesul si trece la urmatorul. Pidarazul, gandeste So. ‘Te-n , – mai gandeste. Se amuza singur de gandurile lui si se simte pe deplin multumit. Autobuzul porneste cu lumina aprinsa inauntru...

Coborati toti din autobuz cu actele si bagajele pregatite. Cate unul trece prin fata vamesilor care ii controleaza. Ajunge si S. Vamesul se uita banuitor la el, apoi la buletin, ce ai in geanta? Chiloti si ciorapi murdari si cateva ziare porno, ii raspunde So si ii zambeste. in buzunare? Tigari, capici, pistol. Vamesul ii intoarce buzunarele din care cad un pachet de tigari, bilete de troleu compostate, o batista, un pix, o poza, un bisturiu si o pungulita in care-i un pachet cu ceva invelit in ziar. Esti medic deci? Da, in timpul liber. Ce ai in punga? Ceai. Aha, ceai, ia sa vada si tata ce fel de ceai bea fiul! De ment, suca – reuseste sa gandeasca So inainte de a-si simti mainile intoarse la spate, si un bulan pe ceafa.

Hai ca o sa-ti iei ceaiul la noi – mai aude.

S in camera umeda incercand sa faca ceva ca sa nu innebuneasca. Ora interogatoriului se apropie. Mi-a trebuit bicicleta – gandeste. Il dor talpile, coastele, ceafa. E ca-n filme – gandeste.

Si-s prosti, mai ceva ca-n filme, caziolii, o sa ma termine. Se gandeste la sotie, copii, parinti. Nu, mai bine ma gandesc la prieteni. Ce o sa se mai amuze si ce o sa se mai sperie. Cred ca acum, cand curnesc, daca au aflat, se gruzesc

Sobo, So – unde ai ajuns, daca esti tormoz, pe bicicleta.

Hai, ridica-te. Te asteapta. Daca nu vorbesti ca lumea te pizdim de nu mai canti in viata asta la chitara.

L-am adus. Asaza-te. Deci unde am ramas ieri, il intreba anchetatorul. Nu mai tin minte, ca ma cam doare

capul. Mi-ar trebui o tableta, iti dam noi imediat una daca nu vorbesti.

Deci de unde ai iarba? De la un tigan, care mi-a vandut-o, il cunosti? Nu, v-am mai spus. Si atunci cum ti-a vandut-o? Ma plimbam prin parc, m-a intrebat daca vreau, i-am zis ca da .

So simti latul palmei unui politai peste fata sa. ii izbucni sangele pe nas. Si acum povesteste mai departe, da’ nu spune povesti, ca ai belit-o. Cui o duceai? Mie. Eu o fumez. Atata, ba? Da, ca-mi place. Mai simti un bulan in ceafa, apoi inca unul, apoi podeaua.

Sfarsit fericit: peste vreo doua luni S a fost eliberat cu ajutorul unui certificat, care demonstra ca e narcoman, ca are nevoie de droguri pentru psihicul lui, fiind foarte nesanatos la cap. Se mai spunea acolo ca acum e bine fata de inainte, cand se injecta zilnic si era terminat, ca a stat in cateva clinici vestite de dezintoxicare si ca trecerea la marijuana este o etapa buna pentru el, dar fara marijuana ar fi in stare sa innebuneasca cu totul.

Mi-au luat bicicleta, gandi So iesind. Imi iau eu una noua.

O perspectiva din parc ,Cluj''

Prof ne-a trezit chiar de dimineata.

Adica pe la 10. Haideti sa facem ceva, hai sa ne miscam cururile din acest camin jegos.

Afara e foarte pizdos, a venit primavara! Prof parea fericit, pletele i se urcau si coborau dupa rasul si gesturile lui, gesticulatia unui om care simte ca imediat va face un lucru mare.

Nu stiu de ce am inceput sa-ti povestesc de aici, in fine, nu are nici o importanta, vorba lui P,Eu si A ne-am imbracat injurandu-l pe Prof, am deschis fereastra si da, ba pula, chiar a venit primavara. Am baut un ceai negru (ca aristocratii) si am inceput sa coboram alene scarile caminului , complexul studentesc , care prin zona se mai scrie si Hasdeu , plus o multime de variante a diverselor nationalitati gazate aici, plus variantele de ocazie. As putea sa-ti povestesc o gramada de intamplari despre traseul de 10 etaje al acestui scump camin. Imi amintesc acum fata mirata a administratoarei cand imi predam prin noiembrie lenjeria si ii spuneam ca n-o sa mai stau acolo. De ce plecati, bai baieti, de aici, nu va place ceva? Acest traseu era imposibil de efectuat fara sa intalnesti un om beat in cale. Zic un om asa ca sa nu para ca exagerez, nu zic de anumite zile (ale saptamanii) cand toti, absolut toti erau varza -. Acest camin cu peretii crapati, daca iesi in coridor la fumat tot fumul intra in camera, Acest camin cu budele tot timpul infundate, cu baltoace preistorice de pisat, cu apa pana la genunchi la dusuri, cu o gramada de doi metri de gunoi, cu liftul stricat blocat la 7, unde amicii mei obisnuiau sa se pise, cu sticle sparte peste tot, cu peretii tot timpul murdari (inclusiv de cacat omenesc), oricat de recent ar fi fost zugraviti, cu tot felul de inscriptii ( muie rapid, muie steaua, muie portarului, muie ceahlau, muie rocar, administratoarea ia muie, administratoarea ia mita, loc de dat cu capul, dan suge pula, hai rapid, Basarabia go home, hai steaua, hai ceahlau, hai dinamo, gagicile-s curve, mafia, afara cu ungurii, romanii sunt cretini fraiere, o fut pe ma-ta cretin de ungur, sa-mi sugi pula tiganule, profesorii sunt cufuriti, etc., etc) si desene, acest camin te facea sa vrei sa iesi la plimbare, la o bere unde tot timpul era plin, oriunde altundeva decat in maruntaiele lui de cacat.

Unde mergem Profule? Pai nu vreti sa mergem pana la Cetatuia, la Belvedere, merita sa fim deasupra Clujului in aceasta zi plina de soare. O.K. Un drum plin de bancuri, de glume mai mult sau mai putin stupide. Urcam scarile. Soarele ne bate in ochi, dar radiem de bucurie, lumina ne da o senzatie de fericire. Tre’ sa fim azi la inaltime, spune Profu. ihi, confirmam si noi. Picioarele incep sa ne doara, dar nu mai avem mult, deja vedem Marastiul, Centrul, Manasturul, Hasdeul… am ajuns sus. Suntem la inaltime. Ne oprim, fumam incet cate o tigara. Fumul mangaie plamanii obositi. E mai cald decat ne asteptam. O scoatem acum sau mai asteptam? O intrebare la care toti zambim. Scoatem o tigara de hasis si cu picioarele atarnand in aer o inspiram pe rand. Fericirea intra in piept. Facem o poza. Toti trei imbratisati. Cuprinsi de soare. Nu ne deosebim deloc de ceilalti urcati aici, toti radiaza de bucurie si fericire. Poate toata lumea s-a drogat si a urcat aici, primavara vine-n cap, Poate ca noi suntem ca toata lumea. Drogati. La picioarele noastre se intinde Clujul. Profu zice sa mai tragem una si sa zburam. O.K.

Doar Oana mi-a zis

Oana mi-a zis ca I si I o sa ma toarne. Mi-a zis ea ca sunt turnatori, ca numai se fac ca sunt baieti de treaba, fumeaza, beau, se distreaza cu noi, da’ de fapt sunt niste turnatori ordinari, ca imediat ce vom face un pas gresit vom fi pierduti. Nu se poate, ii spuneam eu si imi mai faceam o tigara. Vrei un fum? Hai, unu.

Cand ma simteam nasol veneam la Oana unde mai mancam ceva, ea imi spunea cat de destept sunt eu, cat de cultivat, frumos si asa mai departe. Trebuie sa recunosc ca imi ridica moralul. Ieseam de la ea alt om. Doar cu putine remuscari, de ce n-o las odata pe Oana, de ce n-o ascult niciodata. Oana imi era draga. Era desteapta parca, dar nu pun mana in foc, ca o ascultam doar rupt, atunci cand ea imi spunea povesti. Spunea ca ma iubeste si ca nu-i trebuie altcineva si ca spera ca odata si-odata am sa ies din drumul asta gresit al meu si poate ca o sa-i fiu recunoscator. Cateodata ma simteam prost in fata ei. Era de treaba Oana, degeaba n-o ascultam. Cine stie cate sfaturi bune mi-a dat, da’ parca vorbea o limba minunata, asa ca eu ii ascultam doar melodia. Scumpa a fost Oana, trebuia s-o ascult.

Oana mi-a zis ca I si I o sa ma toarne, dar a trebuit sa repete de multe ori pana sa inteleg ce vrea sa spuna. Eram la buda si boram, ma simteam tare naspa, Oana ma tinea de umeri si atunci mi-a mai spus inca o data: A mai iesit din mine un val de boratura si am inteles. Oana, i-am zis, nu vorbi asa despre prietenii mei. Nu fi prost, ba, mi-a zis, o sa te futa astia de n-o sa fii bucuros dup’-aia, iti zic ca stiu, stiu sigur ca astia-s turnatori si dupa cum i-au turnat pe altii, asa au sa te toarne si pe tine. Oana, calmeaza-te, ce tot vorbesti? Ma faci prost, fraier. Eu stiu cu cine ce fac, cu cine fumez – nu ma toarna. Ba o sa te toarne, cand ai fost ultima oara in stare normala? Iti mai dai seama ce se intampla in jurul tau, stii cum ma cheama? Oana te cheama si asta e realitatea mea, alta nu-mi trebuie, sa stii, nu fi proasta.

M-a dus in camera si s-a culcat alaturi de mine. Nu Oana ma chema, daca nu o sa ma asculti pe mine. M-a dezbracat, s-a dezbracat si ea si s-a catarat pe mine. Asa sa fii totdeauna, daca ai fi asa nu s-ar intampla cu tine atatea tampenii. Si-a dat capul pe spate si eu am inotat undeva departe, unde nu calcase picior de om, unde nu trebuia sa gandesti si sa actionezi.

A doua zi m-am intalnit cu I si I. Hai sa tragem ceva, mi-au zis. Am intrat intr-un bar, au scos un pachet de tigari din care au luat una de hasis si am fumat-o. Vii cu noi sa aducem niste iarba de la tara? O.K., am zis. Vin.

Hai ca peste cateva zile trecem pe la tine si mergem. Muzica era prea tare si proasta, , am baut pe ascultate cateva beri, am ras si am plecat. Tineam minte de data aceasta ce mi-a zis Oana, asa ca am mers la ea.

Ei, m-am intalnit cu I si I, m-au chemat sa mergem in munti dupa iarba. Am zis ca ma duc. M-am gandit la ce mi-ai zis, nu stiu ce sa spun. Sunt prietenii mei. Prieteni o pula, imi raspunde suparata . Ai sa vezi, daca ai sa ramai asa prost. Du-te dupa iarba, nimeni nu o sa poata sa te mai scoata din rahat. Bine. Fumezi? Am sa fiu mai atent. Daca se intampla cu mine ceva, suna-l pe N si spune-i ca m-am casatorit...

Peste cateva zile am fost cu I si Idupa iarba. Totul a fost bine, dar la intoarcere mi-a zis sa tin iarba la mine un timp. Am luat-o, m-am dus in camin, era vineri, deci pana luni nici vorba de curatenie, asa ca am aruncat-o la marginea gramezii de gunoi de langa baie. Nici dracu’ nu s-ar fi bagat acolo. Am mers in camera si am curatat tot ce ar avea vreo legatura cu drogurile: chistoace ramase dupa fumat etc. Dupa care o curatenie obisnuita. Am mers la Oana si ea, desi ingrijorata, a fost foarte bucuroasa sa ma vada. Inca nimic, totul e in regula? Da , ‘n-regula.

Hai sa bem undeva, i-am zis. A, esti mai prevazator, totusi? Bine, daca vrei tu. Am mers pana in Pub, unde era concert cu Celelalte cuvinte. M-am intalnit acolo cu A si Profu, asa ca, cu toata frica…

Am fumat ceva, combinand cu bere. Dupa ce ne-am luat doza, concertul ni s-a parut extraordinar, am inceput sa sarim, sa dansam, chiar alaturi de noi incepuse o bataie, picioare, pumni in bot, dupa ritmul muzicii, pe noi ne durea in cot, noi eram cu problemele noastre, de fapt fara, eram in muzica, in halucinatiile noastre frumoase din care nimic nu ne-ar fi putut scoate. Cand am obosit un pic, am mai fumat o data, cred ca fumasem nu mai putin de vreo patru ori atunci, asa ca eram absolut toti varza, de abia mergeam, semanand probabil cu niste fantome. Mai luasem si niste bere si ni se facuse foame, A a iesit fara sa ne previna, am iesit si noi, era afara, ii era rau, vroia sa borasca, asa ca am plecat.

Cand am ajuns in camin era spre dimineata si incepuse sa ma lase. Am adormit si m-am trezit de lovituri in usa.

Asa deci.

Imediat.

M-am spalat pe fata, apoi le-am deschis.

Actele. Apoi controlul. Se vedea ca se asteptau sa gaseasca ceva, erau dezamagiti. Si-au cerut scuze de deranj si au plecat, eu am mers la baie, am luat pachetul de la gramada de gunoi, mi-am facut o tigara si apoi m-am culcat sa privesc filme cu desene animate. Au fost faine, foarte vesele.

Cand m-am trezit, am baut o cafea, fumat tigara, imbracat si coborat. Un telefon. N. Asa ca nu i-am mai vazut niciodata pe I si I. Nu stiu unde sunt, daca mai sunt. Nici nu ma intereseaza. Am incredere in N.

Un sandwich

Te poti droga cu absolut orice. Prietenul meu K se drogheaza cu sandwichuri, cu placinte, pateuri, hot-doguri, hamburgeri etc. Toti il considera un nebun, sau cel putin dus de pe fix. Ce face K ca toti sa-l priveasca cu suspiciune?

Mie mi-e mila de K. Este atat de timid, saracul. Si foarte singur. Seamana cu un gandac de bucatarie salvat prin minune dupa ce semenii lui au fost sprayati. De-aia incearca sa manance tot, toate placintele si sandwichurile. E o chestie de timp. Sprayul pana la urma il va prinde si pe el, va manca si el din acele seminte otravite, de-aia e foarte singur si trist. Este atat de bun K si atat de deplasat. Mi se pare ciudat ca cineva sa fie suparat pe el.

si totusi sunt atatia suparati pe el, ca nu le-a intors cartile, datoriile, atatea altele. Dar K, cred, nu face lucrurile astea intentionat, pur si simplu e foarte singur, ii trebuie un sandwich si nimic altceva. Poate o bere. Dar se lasa de atatea ori de baut. Caci prietenia, galagia de la betie e falsa, totul e extrem de fals in capul lui ,de-aia vrea sa scape. Dar falsitatea il cauta, il loveste, se vede pe el fals si vrea sa se sinucida, nu mai stie unde sa fuga, peste tot a fost, nicaieri nu a scapat de sine, peste tot a dat de obsesiile sale, peste tot gandaci, sobolani, fluturi, flori galbene.

Vorbesti despre el ca si cum i-ai cunoaste toate gandurile si simturile. Un drogat, am in vedere unul care stie sa se drogheze, simte durerea, bucuria, simte atmosfera care macina. Cu K te gruzesti daca nu-l prinzi in jocul tau, sa stii ca poate fi foarte vesel si asta e cel mai amuzant, cel mai haios si mai sincer ras. Mi-a placut intotdeauna de el, desi uneori fluturii lui ma intristau.

Si K nu se drogheaza?

Ba da. Cu sandwichuri.

Cum asa?

Pai, nu l-ai vazut cum mananca un sandwich, zici ca a uitat tot, de existenta lui, de lume. El e sandwich atunci. Traieste gustul, timpul in care mananca. Aceasta uitare mi se pare un drog. Daca l-ai droga pa bune pe K, cred ca n-ar avea nimic. Poate ti-ar cere un sandwich.

Unde e el acum? Nu zicea ca mai trece pe aici?

Ba da, dar e bine daca el ar sti unde e. El urmareste doar jocul gandacilor lui din piept, la altceva nu e atent, nu ca nu ar vrea, dar nu poate, uneori am impresia ca daca i-as rupe un deget (sunt des tentat) i-ar curge toti gandacii, fluturii si sobolanii afara.

Dar ce-ar ramane atunci din el? Il stiu dintotdeauna cu ganganiile astea. Ce-ar ramane?

Un sandwich.

Again

Hai sa tragem un fum, mi-a zis B. Are Bur ceva. Nu-l cunosteam atunci pe Bur. Il mai vazusem de cateva ori, dar abia daca schimbasem cateva cuvinte. Cand am aparut cu B langa orarul studentilor straini din anul pregatitor - arabi, greci, albanezi si basarabeni - langa B era si F.B

Fumezi, m-a intrebat Buru. Da. Am mers dupa facultate, alaturi de foisorul din spate si am fumat doua tigari. Deja incepusem sa ne intelegem bine. Altfel ar fi iesit un rahat din toata treaba asta. Mergem la cursuri, B? Sigur, in Pub.

Pe drum discutam cu Buru despre palma imaginara ce urca pe ceafa, parca te mangaie, desi e rece. Cum culorile incep sa fie vii, cum o parte a creierului amorteste si alta prinde viata. Ti-a placut, m-a intrebat Buru, nu a fost asa de slaba? A fost misto, i-am raspuns. In Pub am comandat toti cola, doar F B bere, parca, zicea ca nu da bani el pe tot felul de sucuri. Niste studenti obositi de scoala care au terminat orele. Asa trebuie sa fi aratat. Priveam fascinati pozele de pe zidurile pubului, desi le mai vazusem de atatea ori: jazzisti negri, tarani, case, castele, figuri ciudate. incepusem sa descoperim in poze alte poze, fiecare cu versiunea sa, de ziceai ca acele poze sunt o imensa papusa in care incap o gramada de papusi.

F.B era tacut, asculta muzica si privea peretii. B zicea ca nu are nimic.

Lasa-ma in pace, ba, asa imi place mie cand fumez, nu am halucinatii, nu rad prea mult, dar mi-e bine, foarte bine, e un fel de moleseala foarte placuta, prind gustul starii. Am pus brusc mana pe piciorul lui B si el a sarit ca ars, nu te-a luat? - de ce sari atunci? Toti radeam, chiar si B, care continua sa se jure ca nu are nimic si sa priveasca banuitor la toti care treceau pe langa noi.

Buru isi puse casca si asculta o piesa de-a lui. Parea dus departe, fara nici o dorinta de intoarcere. Din cand in cand ridica capul si ne zambea. Il mai speriam din cand in cand pe B, spre hazul tuturor.

Eu ma gandeam la dragostea mea, la literatura, de fapt in capul meu atunci era literatura, la muzica foarte faina din pub. Nu vroiam sa plec nicaieri, nu vroiam sa ma intorc nicaieri. Acelasi lucru probabil simteau si baietii, fiecare cufundat in linistea, in visele lui. Simteam cum o rana mare incurabila s-a cicatrizat, a trecut, a amortit, dar mai simteam acum cicatricea si stiam ca nu poate dura mult, ca imediat pielea va plesni, va aparea iarasi sange, durere. Atat.

Eram fiecare in starea lui.

Un inceput. Mai tarziu aveam sa ne largim starea, sa incapem toti, dar deocamdata asa a fost. Nu ne cunosteam suficient de bine pentru a lasa halucinatiile sa circule libere. Chelneritele treceau pe langa noi ca prin filmele lui Tarantino.

Pletosi, concerte, fum de tigara fac din acest Pub un refugiu ideal, un loc unde te doare in cot de toate si de toti, un paradis al ingerilor cazuti, ce tot spun?

Un loc ideal pentru narcomani.

Asta am vrut sa spun. Nu pot suporta alcoolicii, dar aici, desi sunt multi beti, e bine.

Te simti ca acasa, drogat in ultimul hal

Mai tragi un fum, te simti O.K.

mori de ras, desi, sinceri sa fim, nu-ti vei aminti maine nimic, absolut nimic. Dar asa e mai bine . Il vei mai privi o data, apoi inca o data, inca… inca… inca…

Memoria e un starv, o vaca nebuna in agonie ce te scutura, te loveste de pereti.

Mori, vaca!

Sa facem acelasi lucru de o mie, un miliard de ori, daca ne place.

Mai trag un fum si o iau de la capat. Un tunel intunecos, eu circul cu masina prin el.

Din tunel vad doar peretii luminati de aproape de farurile masinii mele.

Viteza, bucurie, culoare.

Ce-mi trebuie altceva? Doar masina sa nu se opreasca niciodata.

Sa intru si iar sa intru in acest tunel intunecat al mintii mele cu masina si sa fac lumina.

In a cata zi a fost lumina?

Nu conteaza.

B, Buru, F B si eu la aceeasi masa. Se apropie Ted si ne intreaba: ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Poftim?

Ce doriti, domnilor?

Du-te dracului!

Ca m-am saturat de tine, esti intr-adevar un cretin, mama dracului de drogat imputit, un porc, un nesimtit, un badaran, o conserva careia i-a trecut termenul, un vagabond, un shit, un fucking shit, ce faci tu de fapt, ce faci, ba, iti bati joc, te amuzi,

lucrezi?

Fuck you!

Esti trist, esti gruzit, ce-i cu tine de fapt? Mai fumeaza o tigara , mai ia un pumn de pastile si tai-o!

Sa-ti fie bine, sa-ti fie haios!

Taie-ti capacul craniului si fa-ti scrumiera, bate-ti cuie in picioare, scoate-ti ochii si viseaza mai colorat, fa din degetele tale chiftele si din ficat pateu, creierul da-l la porci ca nu e bun de nimic, e toxic,

ba, pula, ma auzi, in pizda ma-tii, cu tine vorbesc, ma auzi?

Cacat ce esti tu, curva ordinara!

Baga-ti limba in priza, fa din matele tale imputite spanzuratoare, carnea ta da-o la fotbal, sa fie ucisa pana va ramane doar gunoi, praf de cacat, iar scalpul – cos de mizerie.

Iar gandurile tale idioate, sentimentele tale pe care singur nu dai un ban, ce sa faci cu ele, ba, pula?

Zi tu, ba.

Ce sa faci? Vezi cumva pe cineva care sa aiba nevoie de ele?

Nu esti bun nici macar de muzeu, esti total expirat, esti mai putin decat un avort, mai putin decat sperma imprastiata pe podea.

Ce sentimente ai tu, zi, ti-e cumva foame puisor?

Sau ganduri? Te trezesti, bei cafeaua, fumezi tigara si ce gandesti, cacatule?

Gandesti cleiul imputit din gura, de-aia bei cafea, ca sa nu-ti simti gustul tau personal de imputitura.

Apoi ce mai gandesti? Sa tragi un joint ca e greu asa, nu? Si apoi, a, da, apoi pa ganduri, ca incepe arta, nu? Arta de cacat, ba, drogatule, lada de gunoi ce esti, du-te dracului!

Acum lasa-ma pe mine sa vorbesc, uita-te la mine si asculta, fantoma pizdii ma-tii.

Ti se opreste, ba, odata moara sau iti fut capul si te arunc pe fereastra, asculta aici alcoolic cretin, vrei sa dai lectii acum, vrei sa ma educi? Educ-o pe ma-ta, ba, sa faca avort cand te simte, de fapt, da, e prea tarziu, te-a cacat, e tarziu, e prea tarziu, trage apa la buda.

Ce alegi:

1) te impusc in cap,

2) mori singur,

3) te sinucizi, te ajut eu, daca vrei, iti spun cateva metode sigure.

Cam atat am avut de spus, de fapt, de raspuns, daca te bagi in seama, zi repede,

n-am timp de pierdut , tre’ sa-mi iau doza, da’ pe tine asta nu te intereseaza, deci zi 1), 2) sau 3),

hai repede, sa terminam odata daca tot insisti, castrat fraier, hai sa-ti arat eu arta!

R !

Uite ca mi-am amintit de tine. De fapt nici nu te uitasem. Ti-am mai scris o data, am fost cam epuizat in ultima vreme, de-aia numai atat. Nici macar nu stiu daca tu mi-ai scris sau nu. Aveai adresa la care mi-am uitat parola. S-ar putea sa-mi fi scris pe ea. Dar s-ar putea sa nu-mi fi scris. Cine stie ce e in capul tau, draga R.

Unde esti tu acum, prin Sicilia? Ai reusit pana la urma sa-ti bagi picioarele in Romania asta. De unde esti tu probabil te doare in cot de ce se intampla aici. Mai bei , mai fumezi si asa trece doru’. Sau D, sau Dan. Cum vrei tu. Cum e apa acolo in mare? inca nu te-ai saturat de apa? ! Apa cu gustul sentimentelor legate de ea.

R, imi aminteam zilele astea de tine. Ca nimeni nu poate inlocui zambetul tau cretin. Imi aminteam de zilele frumoase si nu numai. Dar si zilele urate deveneau pana la urma frumoase, nu? Cu o vodca, o bere, niste cartofi prajiti, la tine. Sau o iarba. Desi imi ziceai din cand in cand sa las ritmul ala ca o sa innebunesc. Ce mai conteaza, innebunesti sau nu? iti schimbi doar punctul de vedere, devii brusc fericit. Asa ca-n filme.

Ai tot vrut sa ma vezi,dar n-am mai reusit.

Poate ca la anul.

Sau ne vedem in Sicilia?

S Sau te doare capul?

Sau?

Am auzit ca ai o gagica misto cu cercel in nas si cu blugii varza.

Probabil ti-i dor totusi de Romania!

De aia ti-ai gasit asa gagica misto!

R, nu fi rau cu italienii. Ca-s neam de latini si ei. Imi cam pute a muzica latino toata treaba asta.

Mai tragi din cand in cand cate un fum pentru Romania?

Sa stii, nu-i frumos sa-ti uiti patria.

Mai faci cate un aaaaaaaAAAAAAAAA de ala frumos cand te imbeti?

Frumos mai cantai R!

Plecarea ta imi aminteste de ziua aia cand am fumat la tine cu F. B. un joint, apoi am urcat cu inca o tigara in X, cum pe drum am vazut cativa gabori cu un prieten de-al nostru intre ei. Chiar ne-am salutat. Apoi am intrat in camera, cand am vrut sa fumam te-ai speriat si mai tare si ai fugit acasa.

R, ai grija de tine si mai scrie-mi.

Transmite un pusi pentru Sicilia din partea mea. Si pentru aia cu blugii varza si cu cercel in nas.

PaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Pasare

Unul dintre refugiile mele preferate era la Sk si la Oedip. Sentimentul linistii, al pacii. Sk ras pe cap si Oedip pletos – ambii foarte veseli, dar afirmau cu mana pe inima ca viata e un lucru de cacat, pa bune, cacat.

Oedip vorbea mai tot timpul la telefon, bea bere si privea tavanul. Zicea ca nu poate sa-i inteleaga pe multi care alearga dupa bani, se screm saracii, desi nu au ce face cu banii. Nu mai simti gustul lor cand ai prea multi.

Cacat, iata, zicea el, paine, bere si vodca, ca altceva chiar nu-mi trebuie. Uite si la sportivii astia, saracii, ce alearga, nu e mai bine asa ca mine, sa stau toata ziua in pat, mananc paine, citesc ProSport, daca sunt mahmur, beau bere si apa minerala, daca nu – vodca.

Asta viata, nu sa alerg ca un cretin sau sa sar cu curu’ in nisip!

Skise scarpina in cap si spunea ca odata o sa-si bage si el pula in toate. Paula, mai zicea, ca sa i se adreseze frumos. Sk nu stia daca e misto sa bei bere si sa mananci paine. El ar fi mancat mai bine o ciocolata sau, nu stiu ce, ceva dulce sau carne, cu chestia cu mancarea era total de acord, dar cu sportul nu, zicea ca e misto sa alergi.

Si eu eram de acord cu ei, da, viata e un cacat.

Poate sa tragi un fum e misto. Si sa dansezi cu Oedip si Sk si dupa asta sa mananci, sa bei (eu un suc mai bine) si sa dormi.

Da, cred ca asta e cel mai misto.

Comunicarea este caracteristica progresului – motiva Oedip lungile lui convorbiri telefonice. Sincer sa spun, mie nu-mi prea place sa vorbesc, sa discut, mai bine beau o bere, dar la telefon e alta treaba, nu se compara. De pilda, poti sa razi in timp ce vorbesti cu cineva serios. Sau sa zici du-te-n pula dupa ce inchizi.

E super.

Sau sa-l suni la cinci dimineata pe Cart (daca ai reusit sa-i gasesti numarul) si sa-l intrebi: ba, ba, ce e cu Orbitorul asta al tau?

Ce tot scrii acolo, nu e serios, nu e serios! iata, asta e progresul stiintei, asta postmodernitate!

Sk: nu, progresul stiintei e computerul, ba, internetul, vorbesti cu cine vrei, citesti ce vrei, ce intelegi tu? Tu sa te joci la acolade, sau cum ii mai zice si carti, habar nu ai, ba! iti radiezi doar creierul cu celularul tau.

Apoi faceau niste cartofi prajiti, sau sandwichuri si pace.

Dupa care Sk la computer, Oedip la celular, eu in buda sa trag un fum pentru Dumnezeu, ca le-a facut pe toate simple si frumoase.

Si femeile, mai intrebam eu, da, cu femeile e frumos, zicea Oedip, dar transpiri, nu prea ai cu cine vorbi, mai bine e totusi cu telefonul. Ba cu femeile e asa cum spunea Al , zicea Sk, e ca ciocolata, satisfactia mancarii, ai mancat si ai uitat.

Ordine, postmodernitate: Oedip vorbeste, Sk scrie, eu fumez la buda. Apoi ne transformam toti trei in pasari si zburam deasupra unui cacat rotitor.

O pijama

Atunci l-am vazut pe S mai trist ca niciodata. Era dimineata, dar noi ne simteam deja foarte naspa. Hai la o bere, a zis Pip. Am mers .

Ne simteam foarte prost in dimineata aia luminoasa, calda, alaturi de sectia de politie.

Ne-am luat bere si ne-am asezat jos pe ciment. Am inceput sa tremur si S mi-a propus scurta lui. Am refuzat tinand cont ca lui S totdeauna i-e frig, ca, desi se imbraca cu o suta de tricouri, pulovere, scurte, oricum i-e frig. Si Pip tremura si spunea ca simte ca se sufoca. Ne-am ridicat si ne-am asezat pe scari langa iesire.

S ne-a spus ca s-a terminat cu prietenul lui care luase o supradoza si de vreo saptamana sta la reanimare.

Ne tot ruga sa-i aducem ceva pastile macar, orice, ca nu mai poate. Cineva i-a dus o punga si un clei Moment. La autopsie plamanii ii erau intariti de la cleiul uscat. Creierul i se desfacuse, se faramitase, asa ca i-au pus in loc, in craniul gol, o pijama murdara de sange. Hai sa mergem undeva sa fumam, le-am zis si am luat-o pe strazile verzi, frumoase . Ce fain e, a zis S chiar cand traversam podul. Eu tineam in mana stanga din buzunarul scurtei o tigara de marijuana. Viitorul e in mainile tale, ba.

Ziua incepuse prost, dar se va termina bine, se pare.

Mestere,

Vrei sa ma zidesti in rahatul tau de castel halucinatoriu?

Ti-ai construit balauri, nori, carti, toate de fum si acum vrei sa ma inchizi si pe mine acolo.

Nu merge, mestere, baga-ti acolo rahatul tau, baga-te pe tine.

M-am saturat de culorile tale, de aberatiile tale, nu a mai ramas de fapt nimic din tine, nimic.

Esti doar fum, de boratura, de resturi, te crezi acum marele creator? Hyperion, ba, sau Luciafarul, ce esti tu, ba?

Si eu, ce-s eu?

Cine-s nici nu ma incumet sa te intreb.

Jertfa?

Pe dracu’! Zideste-ti un drogat atunci, nu pe mine. Sunt vie, desi cred ca nu prea intelegi acum.

Cand incepi sa-ti revii esti nervos, tremuri in ultimul hal si urli la mine.

Apoi te droghezi si pa!

Pa griji, pa realitate, ca eu ma duc la balauri.

Du-te, ba, unde vrei, dar pe mine sa ma lasi in pace.

Gata.

Nu te mai incurc, fa ce vrei, drogheaza-te, imbata-te, sari in cap de la etaj daca vrei, nu ma intereseaza.

Fara mine. Nu am chef sa te mai vad asa niciodata.

Mestere, sa stii ca halucinatiile tale sunt toate de rahat, sunt creaturile unui creier mort, in descompunere, jertfe iti trebuie?

Pe mine, nu.

Pune-ti acolo o curva de drogata ca si tine, pune un bulibuleator, un caine mort ca are creierul mai viu decat tine, esti un neputincios, mestere, gandeste-te un pic la asta, nu esti in stare sa faci nimic, esti varza, e pizdet cu tine, vorba ta.

Nu te mai suport, te urasc, urasc ziua in care te-am vazut, urasc timpul in care am fost alaturi de tine.

Totul se strica, se naruie in jurul tau.

Uita-te la tine, uita-te la prietenii tai. Ce se Intampla cu voi. Sunteti cadavre, nimicuri.

Esti nimic, mestere.

Ma mir cum de te-am putut suporta, ma mir ca am stat langa tine cand erai drogat.

Esti bolnav, bolnav incurabil.

Tot ce atingi strici, murdaresti.

Lucrurile tale se strica toate pe rand. Uita-te la tine: de-abia poti merge, de-abia respiri.

Castele zici, da, da, castele, biserici, biserici din injuraturi vrei sa faci tu, din cacat.

Degraba nu ai sa fii in stare nici macar sa vorbesti, sa te misti, uita-te din cand in cand si in oglinda, mestere, nu numai in halucinatiile tale.

Acolo da, probabil esti strasnic, tare puternic si tare destept.

Atunci construieste-ti rahaturile singur, ramai in halucinatiile tale, inchide-ti cu totul ferestrele realitatii, dar pe mine lasa-ma afara, nu am nevoie de un neputincios drogat, pus pe mari batalii cu misterele. Misterele tale, mestere, sunt fum, tu esti fum, asa ca, moarte buna, mestere!

Moarte colorata!

Zideste-ti idioteniile tale, nu pe mine.

La pescuit

Cu capul amortit, plin de nori, esti numai bun de mers la pescuit. Nu asa, in oras, ci undeva departe, de unde nu se aud masinile si zgomotul civilizatiei. Undeva departe, cum ar fi la vreo doua ore de Cluj spre Oradea. La Somes. O apa curata, doar golul tau si zgomotul apei.

Si nici un peste. Dar cine are nevoie de peste? Una e sa vii la pescuit si alta e sa prinzi peste.

B.. mai incerca, poate prinde ceva in timp ce eu cu Bk alergam pe pietre. Ziceam ca suntem in preistorie, alaturi nici un om, nici o schimbare ce dovedeste ca suntem In secolul XX sau XXI.

Am gasit un peste mort si i l-am dus lui B....

Inseamna ca e totusi ceva peste aici si a mai incercat. Bk povestea ceva despre gagici, ca una tare il mai vrea, da’ pe el il doare-n si tot asa ca sa nu taca, linistea sa nu ne frustreze prea tare. Glasurile ne erau duse de ape cat mai departe, ca o demonstratie ca nu suntem stapani pe vorbele noastre, ca aici suntem doar niste furnici, poate mai putin si ca nimeni si nimic nu are nevoie de civilizatia noastra.

Ne simteam toti foarte bine, aici, departe chiar de soarele ce incerca sa ajunga printre crengi.

Civilizatie – cacat, ce inseamna fata de o ora aici, cand cu picioarele goale sau in ghete alergi pe pietrele slefuite de rau. O singuratate buna, vindecatoare te apara din toate partile. Poti sa tipi cat de tare vrei, linistea oricum va fi mai puternica.

Poti sa urci in cel mai Inalt copac sa citesti poezii de-ale lui Eminescu, sau Fratii Jderi, degeaba, murmurul apei, mirosul de crengi si frunze uscate va fi mai puternic. Poti sa citesti pasteluri de-ale lui Alecsandri, nu faci decat sa pierzi timpul.

Mai bine sa sari pe pietre, sa nu gandesti nimic, iar daca gandesti ceva, gandurile sunt ca vantul, nu te opresti asupra lor, ci mergi mai departe, mai departe, sari de pe o piatra pe alta, te ajuta si crengile ce se lasa deasupra raului.

Muzica o poti lasa acasa, nu ai nevoie, aici nu exista nimic Inregistrat, nimeni niciodata nu si-a scris nici macar numele cu cutitul pe vreun copac, nu a avut putere.

B s-a plimbat si el pe pietre si cand a obosit s-a catarat pe un pietroi mare de unde se juca cu undita, desi ne declarase ca sigur nu e nici un peste, ca am venit prea tarziu.

Bk sarea intr-o directie, eu in alta. Aveam noroc de rau, ca altfel cred ca ne-am fi ratacit. Daca as fi putut mi-as fi luat un pietroi de asta mare slefuit de apa. Ar fi stat In casa mai bine decat orice opera de arta. Decat un tablou cu un peisaj, mai bine o frunza de acolo, o frunza reala.

Si cum alergam asa brusc piciorul mi-a alunecat de pe un pietroi si am cazut in apa. Era rece. Baietii m-au ajutat sa ies, dardaiam cu hainele ude pe mine, m-am dezbracat si asa gol am mers pana la cabana, peste trei-patru kilometri.

eram rupti de oboseala, cu un sentiment d’-ala straniu de tacere benefica.

Cand ne-a trezit soarele, ne-am simtit asa ca si cum am fi noi-nouti.

Spre Germania sau altundeva

Kol ia un scaun, sare pe el si cauta pe dulap. Gaseste 500 de dolari americani, ii baga in buzunar, sare jos, isi ia rucsacul si iese din casa.

Isi schimba banii si ia un autobuz spre Budapesta. Poate ca reusesc, cine stie, poate ca tot ce fac acum e corect, e mai bine asa. Cine stie la ce se vor gandi ei. Pana vor observa si disparitia banilor. Atunci vor pricepe.

Scoala – cacat, tata crede ca daca termin scoala va fi ca-n filme, timp pierdut, labareala.

Trece granita fara mari probleme, zice ca merge la un prieten, vreo saptamana va sta, nu, nu stie maghiara, dar prietenul lui e originar din Ardeal, stie el romana, asa ca nici o problema. Coboara in Budapesta. Nici un cuvant pe care sa-l inteleaga. Nimic. Se descurca prin semne ca sa-si cumpere niste sandwichuri si porneste aiurea pe strazi, nu, e prea aproape, trebuie mai departe. Orasul nu se mai termina, desi e seara, ce dracu’ ma fac acum, gandeste. Mai merge pana gaseste un parculet. Se culca acolo pe niste frunze.

Se trezeste dimineata cu dureri de cap si spinare. Se ridica si merge mai departe. Hainele i se lipesc de transpiratie, il dor picioarele. Nu, nu ma intorc. iese din oras si merge pe o autostrada. Poate ca il ia vreun camion. Dar nu il ia nimeni. Merge, merge mai departe, ce bine ca mi-am luat mai multe sandwichuri gandeste si isi scoate unul.

Nu mai gandeste, e prea obosit, ceea ce stie el ca trebuie sa faca e sa mearga, sa mearga cat mai departe, odata tot va ajunge. N-are cum sa nu ajunga. Trebuie sa ajunga doar.

Apoi se face iar noapte, i se face somn. Se culca pe iarba si adoarme. La inceput doarme mort, apoi viseaza. Viseaza ca a ajuns, ca gata, e la capatul drumului. Sta intr-un bar cu niste prieteni si vorbeste despre casa. Ar fi timpul sa ne intoarcem poate, zice unul, da, cred ca da, zice altul. Apoi se viseaza intr-un tren. Dormind.

Controlorul ii cere biletul. Apoi il intreaba de unde e. El povesteste. Romania!

A, Hagi, Dracula, e adevarat cu Dracula asta?

Apoi pe vapor, unde e? Nu prea isi da seama, simte doar ca ii este frig, ca vantul umed il zgaraie. Aude cum cineva susoteste. Priveste in jur. intuneric. Toti dorm. Si totusi se aude ceva, e sigur ca aude ceva. Si imediat simte cum e lovit in coaste, cum cineva il musca de gat. Ce dracu’ sa fie, reuseste sa se intrebe si-si pierde cunostinta. Se trezeste. Un politai il loveste dragastos cu bulanul in coaste. Altul rade alaturi. Ii zic ceva, dar el nu intelege nimic, a, sunt in Ungaria, isi aminteste in timp ce politistii il imping in masina.

Da, Romania, raspunde cand e intrebat de unul ceva.

Da.

Totul merge ca pe roate

Cand se termina hasisu, totul merge ca pe roate. Caleosa – sau rotile - le sunt un inlocuitor bun.

Rotile sunt tablete. Doamne, ce te mai poti trata, ce combinatii poti face! De pilda, cand eram la Sk, intram in buda nervos si ieseam foarte vorbaret, vesel. Secretul era un pumn de pastile cu un gat de apa. Peste vreo zece minute iti simti deja sangele pulsand, iti simti energia, vrei sa alergi, sa tipi, esti in extaz. E misto sa ai grija de tine si sa te tratezi cand trebuie.

De arta drogatului mai tine si vizionarea filmelor. Cand intri direct pe ecran, cand nu mai deosebesti imaginile halucinatiilor proprii si imaginile de pe ecran. Cand te sperii de incepi sa tremuri sau razi ca cretinul. Atunci imagini, atunci sunet.

Initial incepusem sa iau pastile cand nu mai aveam iarba. Apoi le-am prins gustul. Stiu ca am fost tare entuziasmat atunci cand am luat prima doza. Saream de bucurie si ziceam ca nu se compara cu iarba.

Nu e chiar asa, dar momentul efectului pune in umbra orice altceva. Tramal, Tramadol, Codeina, Efedrina, Glutetimid, batranul Diazepam, Demetrin,… pentru bunica, da, pentru bunica, ziceam la farmacie.

Apoi luam, inghiteam pastilele si ma duceam la bunica. In ceruri.

Pierdeam pur si simplu notiunea timpului. imi luam pastilele si pa! memorie, pa! timp. S-a intamplat sa ma trezesc dupa vreo doua saptamani si sa-mi dau seama ca nu tin minte nimic din ce s-a intamplat, absolut nimic. Era doar un gol in creier, o pata, cel putin stiam ca nu am fost agresiv, drogurile nu sunt ca alcoolul, ele nu te provoaca sa-ti bati aproapele, din contra - vrei sa faci numai bine, in special la pastile dispare si acea banuiala, paranoia de narcoman.

Jucam atunci carti cate vreo trei zile, poate mai mult. Un pumn de pastile combinate, niste apa, suc si tigari, tot de ce aveam nevoie. Ti se pare ca incepi sa-ti revii, nu-i bai, mai bea, nene, o cana de apa!

Apa te arunca inapoi in acea stare de ameteala, de beatitudine.

Eram toti prieteni si ne doream doar binele.

Doamne, ce de-a lucruri bune faci cand iei pastile! Nu intamplator sunt farmacii non-stop, nu degeaba cu o mica minciuna iti poti lua din farmacie un bilet in rai.

Cel mai nasol lucru, nu zic ca neplacut, cand esti rupt e mancarimea. Incepe sa te manance pielea si daca ceilalti nu-ti trag mainile, risti sa te scarpini pana la sange, pana ce unghiile ti se umplu de piele si sange inchegat. Dar mai iei o doza si trece, totul trece. Ce e val ca valul trece,

Mi s-a intamplat sa merg odata la un examen, cursul imi placea, mai mult sau mai putin, dupa vreo patru zile de transa vesela. Tremuram tot, beam apa si ameteam din nou, beam cafea – acelasi lucru, era ingrozitor, cand am auzit subiectele mi-am dat seama ca nu mai pot scrie, ca imi tremura mainile ca naiba si capul refuza sa gandeasca.

Am mai incercat atunci sa scriu, dar degeaba, faceam doar linioare, dupa care mi-am lasat un pic capul pe banca, m-am ridicat si am iesit.

Cel mai bine e in tren. Cand trebuie sa mergi undeva, sa faci un lung drum, unica salvare sunt rotile.

Nici nu simti cum trece timpul. inca o tigara, un gat de apa si iarasi esti pe spate. iata ce inseamna fericirea. Si daca aici ea nu exista in mod normal, eu mi-am adus-o artificial.

Dar artificialitatea noastra e mai normala decat toate rahaturile care se intampla in jur.

De-aia, revenirea la realitate este din ce in ce mai grea. Te trezesti ca nu vrei sa mai fii cu picioarele pe pamant, nu mai vrei sa faci parte din aceasta societate de cacat. Mai tragi un fum sau iei un pumn de pastile si pa. Ceea ce se intampla in interiorul meu schimba si exteriorul. Cel putin pentru mine. Asa, ma simt ca-n filme.

Stau intins in pat, nu mai sunt in stare sa privesc ceva, culorile de pe pleoape sunt prea puternice, halucinatiile m-au cotropit, si aud parca o bataie in usa, ce faci? E F.B. si B. iar dormi sau inca nu te-ai trezit? Ma cheama la o bere. Nu vreau, baieti, azi nu beau alcool. Hai, ce-i cu tine? Sunt racit, am luat niste pastile.

Pana la urma m-au convins sa vin macar la un suc. Am coborat cu greu. Tot vorbind aiurea si razand. Ai fumat ? m-au intrebat ei. Nu.

In bar le-am spus de ce nu beau alcool. Ar fi catastrofal. As bori pana mi-as da duhul. Mai bine un suc. Mi-am aprins o tigara si am baut un gat de cola. Pizdos.

Imediat am simtit cum creierul ma elibereaza, ma lasa.

Foarte bine. Pleoapele mi-erau foarte grele, asa ca B sau F. B. trebuia sa ma trezeasca ca sa scrumez, sa nu-mi ard pantalonii . imi povesteau mai tarziu (fiindca singur nu-mi amintesc nimic) ca am tot adormit, o data cu capul pe spate, si de mai multe ori cu tigara in gura. De data aia exagerasem. F, ca sa-mi fie mai bine, imi tot comanda cola si cafea, poate ma trezesc, habar n-avea ca din contra, ma pocnea in cap fiecare gat de ceva si fumul de tigara.

Lor nu le-a prea placut ideea cu pastilele. Au zis ca iarba, hasisul e alta treaba, e misto, stii cum aratai tu? - erai varza-varza, o tineai cu aberatiile pana capul iti cadea intr-o parte.

Chelnerita se si speriase si nu intelegea nimic, iti dai seama, cineva bea cafea si suc si e din ce in ce mai rupt, unde ai mai vazut asa ceva, nu, eu nu vreau asa ceva, mi-a fost de-ajuns ca te-am vazut pe tine.

Nu prea ma credeau ca de fapt e fain, ca ai niste halucinatii super, esti foarte sincer si binevoitor.

Oricum, eu imi gasisem inlocuitor, pana m-am trezit ca nu pot sta mai mult de o saptamana fara, chiar daca fumez iarba, simt o nevoie chinuitoare de a bea pastile. Atunci am inteles ca e mai grav, ca deveneam dependent in cel mai bun caz, iar in cel mai rau si cel mai adevarat – devenisem deja. Dar nu mai conta.

Nu ma mai interesa. Nu ma mai interesa absolut nimic. Mai bine asa. Cand aveam chef sau stiam ca am sa beau vreo bere, nu mai luam pastile, fumam cu alcool, cand nu – tablete, mai si fumam, dar nu tin minte efectul, as vrea sa-mi amintesc, nu pot, stiu ca da, de mai multe ori fumasem cand luasem si tablete, dar nu tin minte nimic. Probabil a fost bine. intotdeauna toate se termina cu bine.

Viata asta imi aminteste de o barca ce pluteste pe un rau in care cativa indivizi stau lesinati. Acesti indivizi suntem noi. Cu totii. iar deasupra raului, deasupra campiilor si padurilor cu iarba ce vegheaza acest rau, soarele si luna ca o combinatie perfecta de tablete.

Sau ca o bicicleta, doar totul merge ca pe roate, nu?

Dragostea mea,

Zilele astea mi-am amintit de tine. De tine cea reala. Fiindca oricum erai cu mine, in halucinatiile mele. Cand imi reveneam un pic si imi aminteam de tine, mi se facea rau. Fiindca atunci realizam ca tu, cea reala, nu esti aici langa mine. Ca ai ramas doar in visele mele. Atunci repede ma Intorceam la starea aia care mi te aducea. Erai frumoasa, foarte frumoasa. Toate culorile se roteau in jurul tau, dorind parca sa fie cat mai aproape de tine.

Dar zilele astea am incercat sa raman in realitatea asta, a voastra. Mi-a fost extrem de rau, nu mai intelegeam nimic, tremuram, creierul meu parca nu mai vroia sa gandeasca si sa-mi lamureasca ceva. Am simtit atunci, acum, nevoia de a te vedea. Chiar daca inchid ochii si te vad in realitatea asta a mea. Simt ca imi lipsesti mult, dar incerc sa ma adaptez noilor reguli ale jocului. Poate ca as fi dezamagit daca ai fi acum alaturi, poate ca ti-as spune ca esti mai frumoasa in visele mele, dar asta nu conteaza acum, simt ca Innebunesc cand existenta ta e numai In mine, nu si in realitatea asta, a voastra.

Tocmai ascultam un album,

La sfarsitul albumului era o piesa care nu aparea si pe coperta.

Nu stiu ce cauta in album, probabil ca e o completare. Nu-i stiu nici macar denumirea.

Hai ca ti-o traduc, daca tot e vorba de ea:

daca tu vrei sa ma iubesti

iubeste si umbra mea

deschide-i usa ta

las-o in casa

subtirea lunga neagra creatura

s-a lipit de picioarele mele

ea uraste lumina

dar fara ea nu poate exista

daca vrei – fa-mi alba umbra mea

daca poti – fa-mi alba umbra mea

oare cine? cine In afara de tine?

oare cine? cine daca nu tu?

daca vrei sa ma iubesti

pregateste pentru ea sange

toate cuvintele ei sunt minciuni

dar acestea sunt cuvintele mele

de la lungile convorbiri de noapte

spre dimineata doare capul

lacrimile cad in ceai

dar ceaiul e amar fara lacrimi

daca vrei – fa-mi alba umbra mea

daca poti – fa-mi alba umbra mea

oare cine? cine in afara de tine?

oare cine? cine daca nu tu?

Astea sunt cuvintele. Traducerea, de fapt. Nu cred ca traducerea e foarte buna.

Oricum, cam asta e. As vrea sa o ascultam impreuna, da, cred ca asta am vrut sa-ti spun.

Si ca mi-e dor de tine. Nu stiu daca ma intelegi. Mi-e foarte greu sa vorbesc acum, mi-e greu sa respir. Aerul asta are efecte ciudate.

As vrea acum sa ies afara si sa ma arunc in zapada. Nu conteaza daca e iarna sau nu, dar as vrea acum sa ies afara si sa ma arunc in zapada. Zapada sa se lipeasca de mine si eu sa ma rotesc mai departe pana as deveni un bot de zapada. Peste munti, dealuri. Poate asta m-ar ajuta. Poate ca nu. Sa ma incalzesc acolo in mijlocul zapezii.

Apoi sa explodez

Un fum pentru prietenie

Printr-o placuta intamplare pe peron i-am intalnit pe Scrof si Allbe. Mai era cu ei o gagica,

n-o stiam, semana cu o puicuta de-aia care danseaza manele. Ne-am cuprins si ne-am carat bagajele intr-un compartiment. Aveau si ei bilete pentru compartimentul meu. Baietii erau veseli, Allbe mi-a zis ca arat foarte bine, eu i-am multumit spunandu-i ca arata ingrozitor, tot felul de formule de politete de-aia idioata, care apare cand se intalnesc niste prieteni care nu s-au vazut de mult timp.

Am mai povestit tampenii si apoi am coborat din tren sa cumparam suc. M-am trezit la intrarea unui bloc. Baietii au scos o tigara. Incercam atunci sa ma las. Pentru intalnire, ba, pentru prieteni. Prietenia s-a dovedit a fi destul de tare. Radeam clatinandu-ne si tinandu-ne de burti.

Uitasem sa luam suc.

Am mai stat de povesti in compartiment, razand tot timpul, apoi cand fumam cu Allbe in coridor, am hotarat ca lui Scrof nu i-ar strica o mica gruzeala. Asa ca le-am spus lui Scrof si gagicii ca mergem dupa suc, Scrof a vrut sa vina si el, dar noi, nu, nu, nu, coboram noi, venim imediat, luam chiar de aici de pe peron.

Mai era inca vreo ora pana la pornirea trenului, asa ca am mers cu Allbe direct intr-un bar. Am baut cate o halba amuzandu-ne de Scrof, care ne injura probabil In gand , sigur in compartiment.

Era foarte cald. Iarba facea raceala berii si mai savuroasa. Am mai spus bancuri, ni l-am imaginat pe Scrof acolo in compartiment – mare si trist.

Ni l-am imaginat tot iesind din compartiment, uitandu-se pe geam daca venim sau nu.

Vorbeste politicos cu gagica aia acum, ea e vorbareata, Scrof probabil deja se balbaie, nu mai stie cum sa lege cuvintele. Ii transpira curu’ si se gandeste la suc si la suca de alaturi, la cat de cretini suntem noi ca l-am lasat asa pe mititelu’, in asa primejdie.

Ne-am uitat la ceas, era timpul, asa ca am luat repede un suc si am alergat la tren. Tocmai pornea.

Pizdarilor – ne-a zis Scrof, ceea ce ne-a amuzat si mai rau.

Tormoz – i-am raspuns noi, la care s-a amuzat si el un pic.

Seara numai incepea – narcomanilor – ne-a zis tipa. Dupa care in plina viteza a trenului am iesit in coridor si toti patru am fumat pentru prietenie. Deodata v-am prins, a zis gagica dupa ce a tras un fum. Da’ noi ne , a mai zis Scrof. Blea!

Peste cateva zile, intr-un apartament, descoperisem un nou tip . O sticla de plastic cu fundul taiat, bagat in apa si deasupra, la capac, iarba. Aprindeai un chibrit, ridicai sticla in sus, pana ramanea doar un pic in apa si astfel intra fumul in ea. Apoi scoteai capacul si puneai gura. Inspirai tot fumul. Apoi iarasi si iarasi.

Pana te trezeai in ceruri. Sau in cercuri. Aura de fum a ingerilor.

Eu deja le combinam bine cu pastilele. Ma trezeam prin baruri rupt, inconjurat de gagici si prieteni care la intrebari le explicau ca sunt foarte, foarte obosit, ca nu am dormit cateva zile din cauza examenelor

Ma simteam ca o reptila iarna, cu creierul amortit, cu mici blituri, incercari de a constientiza ceva, apoi caderea.

O cadere lunga in vis, in sunete, in culori.

Uneori incercam sa ma concentrez asupra vreunui banc, dar degeaba, imediat, imediat mi se parea mie ca ridicam capul de pe masa, priveam ceasul, uneori trecuse doar vreun minut, alteori vreo ora.

Nu stiu de unde apareau atunci tot felu’ de tipe, probabil ne vedeau asa rupti si se simteau in siguranta. Incercau chiar sentimente materne fata de noi, Incercau sa aiba grija.

Noi ne sorbeam sucul, berea, mai fumam, pana ne trezeam dracu’ stie unde.

Nebanuite sunt caile tale, Doamne!

De unde totul aparea altfel, mai isteric, mai colorat, mai fara nici o logica.

Si ochii prea obositi pentru a privi prin sticla. Ochii ce se inchideau si priveau undeva departe. Departe de oameni, departe de simple sentimente, de ganduri. Departe este aici in interior. De unde izvoraste durerea, dar si uitarea.

Dar curva de memorie chinuie. Dimineata cand te trezesti esti aproape intors cu totul in realitatea asta si vezi ca nu aici ti-e locul, ca aici e locul doar pentru durere, pentru sinucidere.

Curva de memorie intotdeauna ne fute, oricat de puternici ne-am crede.

Diminetile alea chinuitoare in care nu stiam cum sa-mi iau doza, mai repede sa uit, sa rad.

Cand soarele deranjeaza, linistea macina, iar galagia te stoarce. Vrei sa uiti si nu poti. Vrei sa-ti amintesti si nu poti. Uite-asa.

Realitatea asta opaca, imbatranita, pizda asta de realitate are nevoie de senzatii tari care s-o trezeasca din amorteala ei puturoasa. Realitatea asta ca o telenovela. iar prietenii sunt ca tine. Nu-i privi in ochi atunci cand se trezesc. Vei vedea durerea, mizeria insuportabila, vei vedea dezgustul si scarba. Nu-i intreba nimic. Cel mai bine e sa nu faci nimic. Niciodata. Atunci nu pierzi nimic. Niciodata.

Munca e pentru sclavi. Munca e o metoda prin care realitatea ne fute.

Deschis. Mai bine mori, mai bine nu te nasti, hai ba, mai bine bei o bere, fumezi o tigara.

De ce nu consideram arta o munca?

Fiindca ne face placere, iar munca, nu.

Turn-on

Spre marea noastra surprindere, B incepuse sa scrie poezie. Despre orice, nu conta, important era ca scria. Despre filme, personaje de filme, despre camine, dragoste, tot ce-i trecea prin cap.

Spunea ca nu stie daca e ceva bun sau ceva, asa, aiurea.

Nu facea diferenta dintre ceva ce mie imi placea mult si ceva ce nu-mi placea deloc.

Spunea ca habar nu are de ce o poezie e buna si alta nu. Dar ii placea ca scria. Isi gasise si el un hobby.

Ce sa faca ca sa nu se plictiseasca. Scria despre despre cartofi prajiti la ora 12 noaptea, despre nebunie si despre tot ce vrei si ce nu vrei.

Isi intrase in rol, asa ca intr-o zi m-am pomenit invitat de el la un cenaclu, unde avea sa citeasca.

Mai veneau si B si F. B.

Spectacolul, adica cenaclul, trebuia sa fie la un scriitor-geniu provincial. Mai veneau si Artistii si altii. Am mers tinand cont ca B mi-a zis ca va fi vesel, vor fi sucuri si bautura.

Am ajuns, am facut cunostinta cu starul, ne-a mai povestit tot felul de tampenii la care noi,

ha, ha, ha, trebuia sa radem, a adus cafea, vin, asa ca eu cu F. B . ne simteam excelent, iar B era un pic nerabdator sa citeasca si el odata si sa scape. Buru privea niste reviste.

Apoi B a citit. Sunt publicabile o parte, a zis starul si le-a facut o analiza de doi bani, asa cum se face la scoala, probabil ne credea debili, tot incerca sa explice cacaturi spre hazul si jalea noastra.

Buru asculta cu gura cascata, parca nu-i venea sa creada ce aude, care Arghezi dom’le, care Cosbuc dom’le, care Goga, ba, parca vroiau sa tipe ochii lui, dar tacea, trebuia sa se poarte frumos.

Toti ii intrau in voie starului, asa ca i-am facut lui F.B semn si am iesit. A mai iesit in urma noastra Buru . Am mers intr-un loc mai dubios si am tras acolo o iarba, Buru incepea deja sa rada de ce auzise, eu cu F si mai tare, si ne-am intors. Starul povestea ceva despre Dracula, o tema tocmai potrivita, asa ca F si cu mine nu am mai rezistat, am ras ca tampitii acolo, nemaiputandu-ne controla. Buru ne-a zis mai tarziu ca el isi muscase limba pana la sange ca sa nu rada. Ceilalti au dat din umeri, ce sa le faci, sunt incontrolabili astia mai tineri si ne-au lasat in pace.

Starul tot abera de la o tema la alta, toate foarte haioase: vampiri, vrajitoare, draci s.a.m.d.

Trebuia sa bem vin si cafea ca sa fim ocupati cu ceva, sa nu mai radem atata. Oricum, nu tinea mult. Fara sa radem. Starul trecuse la tema familiei, despre importanta fiecarui membru, despre relatiile umane, despre cat de pizdosi sunt romanii.

Nu stiu, probabil ii placea ca radeam asa, nu arata suparat, din contra, credea probabil ca spunea ceva haios.

Asa ca noi nu ne-am sinchisit, am ras in voie pana am iesit. Artistii ne-au ignorat. Nu intrau in cercul lor de interes cacaturile noastre de rasuri stupide. Buru isi eliberase si el rasul. Afara era foarte misto, o placere sa tot razi, asa ca prostii, ca aia care nu au niciodata nici o grija, ca aia carora li se zice resturile societatii, junkyi societatii. A fost o seara reusita. Dar B nu stia daca vrea sa mai citeasca ceva undeva. Lasa ba, ca e interesant, mai afli si tu ce ai vrut sa spui dac-ai uitat – ne amuzam noi.

Mai tarziu ma imprietenisem cu cativa dintre Artisti. Erau baieti de treaba, doar ca seriozitatea aia academica pe care le-a impus-o scoala ii cam strica. In rest erau simpatici. Do – reusea sa para interesat de exterior, in acelasi timp facand ceea ce vrea el, Radu cu lungile lui monoloage despre mancare, despre cum si cat trebuie sa manance un prozator. Raspunsul lui era: mult, un prozator trebuie sa manance cat mai mult, trebuie sa aiba stomac de prozator. Emin care a scris cel mai bun poem care ar putea exista si dupa asta s-a lasat de scris, si L care e in aparenta tot timpul multumit si bine dispus, numai ca in realitate nu e chiar asa. Toti sunt haiosi iar vina seriozitatii si-o spala regulat, macar o data pe saptamana cu zeci de litri de bere, palinca, vodca, vin. Si li se iarta. Totul se iarta.

J !

Ma gandesc ce rost are, pe bune, ce rost au toate. Nu vreau sa fiu rautacios, dar de ce? De ce sa te trezesti dimineata la opt si sa vii seara acasa la noua. Intre timp mananci in fuga, esti in realitate, dar in care? A altora. Intotdeauna in realitatea altora. Niciodata in a ta, proprie, nu te traiesti niciodata pe tine insuti. Nu ai timp. O fuga continua. La sfarsit – nimic. De ce sa nu faci acest salt direct. Direct la nimic. Pentru aceasta viata de cacat. Bucuria, fericirea, utopii. Bucuria de a te intalni cu prietenii care sunt si ei distrusi, de serviciu, de alte rahaturi, intotdeauna prea mult. Niciodata nimic. Niciodata acea liniste, niciodata acea eliberare a creierului, cand te simti, te simti pur si simplu pe tine si nimic altceva. Suntem fascinati de prietenie, de dragoste, fiindca nu intelegem cum altcineva ne poate simti, se poate bucura de noi, cand noi nu facem acelasi lucru cu noi insine niciodata.

Cand te voi vedea , te vei bucura, ca de obicei, ne vom intalni seara. Seara vom bea o bere, ne vom imbata, vom vorbi tot felul de cacaturi si dimineata eu voi pleca. Ma gandesc la prietenii mei. Unii de acasa, altii din Cluj,Bucuresti,Timisoara altii de mai departe. Sunt lucruri care tin de interiorul nostru. Interiorul nostru e peste tot. Ne neglijam prietenii, ne neglijam pe noi insine.

Fa ceva ca sa tina altii minte, bucuria maxima – impusca pe cineva in cap. Spala-ti mainile cu sangele lui. Intra intr-o biserica si da-i foc. Incearca sa te simti, fa ceva. Am obosit. Poate ca ar trebui sa fac astea. Sau sa fumez o iarba. Nu stiu, iarba iti da acel sentiment de eliberare, de pace.

Cand nu te mai intereseaza ce se intampla in jurul tau. Nici de tine nu te interesezi, dar iti simti existenta, simti ca e frumoasa, acele culori, acea fascinatie a urcarii in ceruri, a vitezei, a incalcarii tuturor regulilor. In acele clipe crezi ca Dumnezeu exista, ca toate au un rost.

Nu stiu. Acest rost se pierde imediat dupa trezire.

Simti ca devii o galeata de cacat si pentru a-ti veni in fire simti nevoia de a iesi iarasi din aceasta realitate, prin pastile, prin iarba, hasis, nu conteaza ce. Sau prin durere. Prin durerea pe care o produci. Un glonte, un cutit, un harlet, atunci te eliberezi odata cu lovitura. Cu caderea celuilalt. Apoi iarasi intoarcerea, iarasi acel sentiment de cacat. F, as vrea sa bem o bere si sa radem. Fara iarba. Vreau sa incerc sa ma simt bine fara ea. Sa vad daca se poate. Nu stiu. Creierul meu refuza sa ma asculte. Tremur tot, F, mi-e rau. Mi se pare ca nu am sa reusesc sa ma bucur. Poate niciodata. Si mi-e sila de tot, de mine inclusiv.

Daca inchid ochii, pleoapele ma duc in ceruri, ma duc departe. In acea absenta minunata. Sub o cascada de apa, in unica cadere care nu provoaca durere. Probabil creierul refuza sa reactioneze normal, refuza sa inteleaga, vrea eliberarea, linistea. Nu stiu daca e posibil. Asa ca-mi inchid ochii. Mai bine inchid ochii.

Toate astea se aseamana cu un bumerang. Un bumerang pe care il arunc, sunt bucuros de zborul lui, uit de mine, traiesc zborul, apoi bumerangul se Intoarce, se apropie, e langa mine, ma loveste sec in cap. Asa sunt aceste calatorii. Ceea ce ti se da, mai tarziu ti se va lua.

Ochii care iti aduc toate aceste lucruri minunate, la intoarcere sunt rosii, tulburati. Fericirea care aduce dupa ea neputinta, cedarea. Raul fizic si cel psihic. Gata!

Sa uit toate rahaturile astea. M-am saturat, ma Inbus, imi vine sa iau pe cineva de gat, vreun profesor paranoic, vreun idiot de portar care te intreaba cine esti, nevrand sa te lase sa intrii , vreun scriitoras de povesti frumoase si poezii cu patru randurele si multe sentimente.

Sau pe pizda aia cu aere de Dostoievski de la facultate de care mi-e si scarba sa-mi amintesc.

Sunt atatia pe care i-as strange de gat, i-as impusca dracului, incat poate m-as simti vinovat daca nu as avea o anumita ordine.

Da, F, ce zici, lasa dracului lucrul ala al tau si hai sa facem o lista. Sa incepem cu asta. Lista si dup-aia ordinea, putem gasi aproape gratis instrumente pentru scos creierii imbecililor.

Sa le scoatem creierii la toti imbecilii ce ne-au stat vreodata in cale, hai sa curatam dracului odata drumul de namol.

Hai sa facem ceva pentru noi.

Hai sa ne gandim un pic la noi.

Hai sa-i punem si pe altii pe ganduri.

Nu mai pot suporta, mi se rupe de ce se intampla in jurul meu, dar mi-e sila de ce se intampla cu mine. Daca vreau sa fac ceva trebuie sa trec peste cadavre, hai sa trecem peste cadavre.

Hai sa ne mai amintim o data de vremurile bune. Dup’aia mai vedem. Dup’aia poate uitam. Scrie-mi.

Groo

mi-ai zis despre visul tau cu cartea. Cel mai ciudat e ca profesorul nostru a si scris poezie. Cartea ta, cartea din vis poate chiar exista. Cum era? Pacat ca nu tii minte detalii. Am visat si eu de multe ori carti. Straniu ca aceste carti sunt mai faine decat in realitate. Realitatea cenzureaza tot. Chiar si cei mai curajosi nu spun tot. Este ceva de care le e frica. Cuvantul scris fascineaza, dar si sperie.

Ce crezi, cartile astea exista? Nu te uita la mine ca la un nebun, eu sincer nu stiu, cred ca ar putea exista. Carti existente, dar nescrise.

Asa cum citim la computer, cum ascultam textele din muzica, cum o buna parte din viata e literatura, de ce nu ar fi si aceste carti reale?

Cartile care vin in vis. Poate pot fi citite doar in vis.

Literele lor te farmeca, te fura. Sunt cu mult mai vii, mai colorate chiar decat cele de la computer. Iti dau senzatia ca sunt scrise chiar atunci cand le citesti. Mirosul lor e mai puternic decat al manuscriselor sau al cartilor noi, eu cred ca exista si e minunat ca e asa.

Fiindca exista lucruri pe care le banuim, dar pe care nu le putem explica, sunt o multime de astfel de lucruri. Altfel ar fi mai neinteresant, ar fi ca o poveste proasta care nu poate gasi alt sfarsit decat cel fericit.

Odata fumasem cu un bun prieten de-al meu, ne simteam prea bine pentru a sta in vreun bar si acasa, asa ca am mers la o plimbare. Afara era foarte fain, nu ne mai puteam opri. Cu incetul, cu rasete si alergari, am ajuns la capatul orasului. Se facuse deja seara. Periferia orasului nu ne prea fascina, dar acolo ne-am dat seama ca suntem epuizati. Asa ca ne-am cautat un loc pentru odihna. Am mers la peretele unui bloc, ne-am rezemat cu spinarile de el si cred ca am stat asa vreo ora.

Inchisesem ochii si la inceput am vazut o combinatie de culori care se schimba continuu, apoi niste sunete de-abia perceptibile. Apoi sunetele au devenit din ce in ce mai puternice, iar culorile mai clare. Vedeam un indian puternic, care parea de-o vesnicie. Canta la o toba inalta, de piele. Mainile lui erau parca vrajite, ziceai ca face un ritual magic, nu canta pur si simplu. Fata ii era colorata cu vopsele, ceea ce vazusem in visul meu. Avea parul lung, cu cateva pene in el.

Totul parea concentrat in cantecul lui, nimic nu era mai important. Tot ce stiam eu, tot ce se intampla in jur parea fara nici o importanta. Doar sunetele tobei si miscarile mainilor. Totul se reducea la asta. Si era suficient, mai suficient decat orice altceva.

Apoi brusc s-a oprit. Si eu m-am trezit. Eram inca vrajit de ceea ce vazusem si auzisem.

Capul era concentrat acolo, nu in realitatea in care m-am trezit.

Stii ce am visat eu? m-a intrebat prietenul. Si mi-a descris ceea ce vazusem si eu. Indianul vopsit cu ochii inchisi. Mainile lui si muzica. Culoarea muzicii. Mi s-a parut o halucinatie aceasta dezvaluire a prietenului. Nu mai intelegeam nimic. Cealalta realitate in care ma duceam eu era vazuta si de el.

De asta te intreb, oare cartile, ceea ce zicem noi ca e halucinatie si vis, nu exista, nu sunt reale?

Am iesit ambii la balcon si am privit orasul. Magazinele de vizavi, benzinaria, troleele ce se miscau sub noi ca niste gandaci. Apoi a trecut un camion ce mergea foarte lent iar in el vreo cinspe baieti care cantau la tobe. Camionul nu se mai vedea dar noi mai auzeam zgomotul tobelor si al aparatului de sudura din camion. Totul parea atat de frumos si linistitor.

Speed

Ma eliberez. Ma eliberez de visuri, de culori, de fericirea culorilor si de durerea intoarcerii. Mi-am lasat visurile cu iarba la o parte, am lasat cerul departe, fiindca nu mai puteam suporta trezirea cu durerile ingrozitoare de cap, cu neintelegerea a ceea ce vedeam, a ceea ce simteam. Cu boraturile, cu tremuratul mainilor si cu capul lasat pe masa ca un semn al zborului in care pornisem.

Acum, mi-am vazut prietenii. Prietenii mei tot timpul obositi, cu ras isteric si ochii rosii. Si la fel ca si mine cu o sila mare fata de tot ce ne inconjoara. Sila, scarba este ceea ce ne caracterizeaza pe noi. Nu numai pe mine si pe prietenii mei, dar pe toti de aceeasi varsta. Din clasa mea numai doi nu se drogau, dar nici nu erau buni de nimic. Restul toti.

Sau baietii din America care isi impusca colegii si profesorii in recreatie.

Tarantino nu a facut prin filmele sale decat o descriere a noastra, a celor drogati, a celor ce fug din aceasta realitate si nu-i mai intereseaza nimic. Totul va fi pornit de la zero. Ca turnul Babel ce s-a prabusit, dupa asta oamenii sa suporte nostalgia cerului, a paradisului. Totul se prabuseste dracului. Totul trebuie curatat, ca o nava ce e spalata bine inainte de a fi scufundata in mare.

Cu noi se va scufunda tot. Vom canta acea muzica funerara-punk si ne vom distra. Ne vom distra de tot ce se rupe,se termina povestea frumoasa cu sfarsit fericit.

Iar eu, eu privesc pe fereastra si ma distrez, e haios, nu? Durerea e intotdeauna mai terapeutica decat bucuria. Voi incerca si eu ca tine sa ma amuz, sa ma vindec prin ranile, durerea celorlalti. Sa hohotesc cand totul se prabuseste. Ce ne amuza mai mult decat accidentele, catastrofele? Atunci uitam de noi, ne simtim intr-un fel buni, linistiti.

Daca va fi prea putin rau, desi ma indoiesc, cu totii suntem extrem de saturati de toate astea, vom ajuta trenurile sa o ia razna de pe sine, creierii sa zboare pe pereti, tot ce ne scarbeste sa fie sters, scufundat si ars. Focul va purifica tot. Focul trebuie sa ne apere, sa ne elibereze.

Iar eu voi deveni o persoana normala. Voi desena prin lifturi, ma voi amuza. Nu mai are rost sa ma droghez, prabusirea a si inceput. Voi rade si voi merge inainte fara dureri de cap.

Va fi, este, misto.

Apoi, voi lua o supradoza si voi sterge tot.

Despre libertate si ziduri

Mi-a placut, Buru, ca nu ai rupt ca de obicei ceea ce ai desenat. Mi-a placut foarte mult. Sper ca imi vei umple liftul cu desene de-ale tale, stii ca-mi plac. Si peretii din bloc. Imi place ca asa nu poti rupe, oricat ai vrea.

Nu poti distruge cu aceeasi lejeritate peretii, zidurile ca pe o hartie sau ca pe o panza.

Trebuie sa vii mai des la mine, si din cauza ca mai desenezi prin lift. Ar fi foarte misto ca oamenii sa vina ca la expozitii in acest lift, iar eu sa nu mai vreau sa ies din el. Un lift pana la Dumnezeu. Buru, termina de desenat liftul si hai sa urcam in el pana la Dumnezeu.

De fapt, desenele din liftul tau nu au fost primele pe care nu le-am rupt. Mai tii minte cand am plecat in calatorie, cand am ajuns pe la Amsterdam, la Berlin? Atunci mi-ai zis la intoarcere ca arat foarte bine, ca parca am mai intinerit. Chiar asa a si fost. M-am intors eliberat de ceva greu ce ma scufunda din ce in ce mai jos. Apropo de Dumnezeu, pe care l-ai amintit.

La Amsterdam m-am intalnit cu cativa prieteni care o taiase si care au ramas acolo definitiv. Mergeam in baruri in care toti erau drogati, unde nimeni nu avea treaba cu tine, puteai sa te droghezi in ultimul hal, puteai sa te injectezi chiar acolo. Era o pace, o muta intelegere intre toti. Cineva dormea cu capul pe masa, nimeni nu il deranja pana nu isi termina somnul, cineva privea cu orele pe fereastra, cineva picta, citea, cineva pur si simplu radea in ultimul hal, cineva dansa.

Apoi treceam prin fata vitrinelor cu prostituate. Erau toate goale . Era ceva extraordinar sa treci asa pe strada si din vitrina sa-ti zambeasca o femeie frumoasa, absolut goala. Iti venea sa crezi ca ai fumat prea mult, ca nu poate fi adevarat, ca ai halucinatii. Si totusi, cat de drogati eram, cat de multicolore erau razele soarelui, era adevarat, era pe bune.

Era ceva incredibil in atmosfera aia, iti venea pur si simplu sa urli de bucurie. Apoi zile de ploaie. Iti parea ca nu se mai termina. Ploaia spala tot.

In Berlin m-am oprit intr-o zi langa zid. Cineva picta ceva alaturi. Avea si sprayuri. I-am cerut cateva culori si am mers la zid. Am desenat asa cum nu mi se mai intamplase pana atunci. Am desenat un soare orbitor, niste nori ca niste pernite, am desenat marea, muntii, m-am desenat pe mine, pe prietenii mei, te-am desenat acolo si pe tine. Erai vesel si alergai prin nori. Mi-am desenat cainele, am desenat tot ce mi-a trecut prin cap in acea transa. Nu ma simtisem niciodata asa fericit. Baiatul de la care Imprumutasem sprayurile ma privea. Mi-am privit mainile murdare de toate culorile, la fel erau si hainele. Din reflex mi-am intins mainile spre zid, spre desenul pe care am vrut sa-l rup si am inteles atunci ca am facut ceea ce nu voi mai putea distruge niciodata. Nici macar nu aveam de ce sa rup ceea ce facusem. Era tot ce simtisem mai frumos in viata mea. Nu mai erau cainii de care ma infricosam atunci cand terminam desenul, nu mai erau ciorile, nu mai erau dracii, nu mai era zidul – era sentimentul fericirii mele. Stii, ca atunci cand te droghezi si ai halucinatii care Iti produc sentimente pe care nu ti le poate produce viata asta de cacat.

De atunci am inceput sa mai desenez pe blocuri, pe pereti, dar nu mai e acelasi lucru sau macar ceva asemanator, nu, poate mergem in Berlin sa-ti arat zidul, nu zidul de fapt, sa-ti arat ce simt eu cand sunt fericit. Aici desenez iarasi caini, sobolani, broaste, linii ce ma inspaimanta, ce vin parca impotriva mea, fiindca simt ca aici zidul e prea mare, mult prea mare, am si inceput sa-mi desenez peretii camerei, liftul tau, peretii facultatii si gardurile de beton pe langa care trec, simt ca daca nu termin de colorat tot o sa innebunesc, ma dilesc de-a binelea.

Buru, dar cum ai putut sa te desenezi pe tine pe zid? Te vezi in halucinatiile tale?

Dormind.

Mi-am desenat si respiratia.

Era vie.

Stii, cred ca de un somn bun avem nevoie noi toti, de un somn lung, foarte, foarte lung care sa ne ia oboseala si boala.

Iar cretinii sa moara.

Iar cand ne vom trezi sa ascultam Limp Bizkit, Massive Attack si sa fim fericiti.

Sa ascultam muzica depresiva si sa ne simtim bine.

Altfel o sa innebunim cu totii, cred ca deja am innebunit cu totii.

Uite ca deja ne-au cazut gandacii si tantarii in cafea – blea.

Viata clinica

Prima oara nu mi-a venit sa cred. S-a intamplat asa ca m-ai vazut si tu. M-ai salvat, de fapt. Nu stiu daca trebuia. Oricum.

Fumasem toata ziua hasis cu baietii. Ajunsesem intr-un stadiu cand nu ne mai lua, noi aveam impresia ca nu ne mai ia dracului odata.

Ultima oara seara am luat o doza dubla-tripla ca sa simtim si noi ceva.

La inceput ras. Fumul bulibuleatorului se transfera in creierii nostri. Brusc am realizat ca ma ridic, ca ma duc dracului.

Culorile ma loveau peste fata, asa ca am cazut in pat.

Muzica se amesteca cu mii de zgomote ce se acopereau unul pe altul formand un fel de liniste.

Atat. Atat.

Simteam cum ma scufund in pat, cum sub mine e o groapa imensa si eu tot cad, tot cad si nu se mai sfarseste odata.

Disparuse acel soare ce ma inunda de bucurie si venira culori lichide amestecate ce ma stergeau, imi intrau in ochi, in creier si nu vroiau sa iasa de acolo decat foarte greu, prin porii craniului care insa erau prea mici, asa ca ma simteam ca curva unui detasament fututa de toti de cateva ori, asa-s soldatii nu se satura repede, si apoi aruncata peste gard stoarsa de orice simt de orice umbra de gand. Baietii erau si ei dusi, se mai plimbau prin camera, mai cadeau pe jos, mai borau la chiuveta, in lighean, altul se tavalea pe podea. Cineva incerca sa vorbeasca cu mine.

Cineva imi dadea palme si imi deschidea ochii.

Asta ma oprise oarecum din caderea mea. Incerca sa ma aduca la suprafata, cert e ca nu mai vedeam nimic, nimic din realitate. Am vrut sa-mi ridic o mana sa vad cine e alaturi, dar nu mai puteam face nici o miscare, nimic. Intr-un sfarsit te-am vazut. Erai alaturi, imi dadeai palme si apasai cu palmele pieptul meu. Respira, respira, auzeam vag. Dar plamanii nu ma mai ascultau, aerul devenise ceva lipicios, imposibil de tras In plamani. Apoi dispareai. Adica nu te mai vedeam, nu te mai auzeam. Doar uneori, asa ca intr-un film facut din bucati te zaream, te auzeam, misca-te, te rog, misca-te, respira, apoi iarasi intuneric.

Nu stiu dupa cat timp culorile s-au inmuiat, sunetele s-au facut mai clare. Deasupra, pe cer, zburau avioane. Nucile cadeau din nucul din fata casei. Un motan alerga cu un porumbel In gura.

Incepuse sa ploua. Ma vedeam in fata casei. Iesisem cu picioarele goale pe iarba si alergam prin ploaie. Mama ma striga sa intru in casa, altfel o sa racesc, dar eu nu o ascultam, continuam sa alerg, sa tip printre zgomotele fulgerelor. Ma vedeam de undeva de sus.

Vedeam si casa si nucul, casa, mama, apa.

Eram mic si fericit.

M-am apropiat de acea imagine pana cand ti-am simtit palmele pe fata mea.

Pe pieptul meu. Apoi ti-am auzit si glasul, esti un tampit, respira, nu fi prost.

Am inghitit aerul cu greu.

Ma simteam asa de parca as fi pus cu forta sa beau miere, nu miere, e rau zis, namol, da, parca respiram namol, tu stateai alaturi, speriata si foarte suparata.

Am vrut sa-ti zic ceva, dar nu am putut, nu am putut nici sa gandesc.

Prin fata ochilor mi-a alergat un iepure, apoi din urma lui s-au intins vreun metru ochii unui lup.

Un scurtcircuit in creier. Ma gandesc daca m-ai vazut cum alergam prin ploaie.

Imi dau seama de situatia mea jenanta. M-ai gasit ca pe o leguma.

A trebuit sa ai grija de respiratia mea. Nici nu aveai macar cu cine vorbi. Iti va trece - gandesc.

Ce e val ca valul trece. De ce esti narcoman, nu poti termina cu cacatul asta?

Nu ai gram de vointa? Esti terminat? Iti voi raspunde de ce. De ce, draga?

Mai lasa-ma odata in pace sau du-te dracului! Apoi vei tranti usa. Apoi eu ma voi droga iarasi, voi iesi din fantasmatic, voi lua un troleu si voi veni la tine.

Nici nu vei observa ca sunt drogat, sau nu vei vrea sa observi. Nu imi vei reprosa nimic.

Sunt obosit, iti voi zice, sunt obosit, ma intind un pic.

Voi inchide ochii si voi vedea cum se intind ochii dupa iepurasul ce fuge. Voi vedea cum iepurele rade in timp ce lupul cade intr-o copca. Apoi imagini de la un concert. Apoi voi deschide ochii.

Va fi dimineata. Voi simti o nevoie urgenta de a ma droga. De-aia, de-aia, draga mea

ce faci, ma vei intreba. Sunt grabit, plec. Unde? Si aici iarasi o scena de telenovele.

Uite-asa. Continuu.

Plus o mica cearta.

Plus altceva.

Plus mai da-le pe toate dracului odata.

Asta simteam eu atunci, inainte de a ma droga.

Acuma incerc sa nu ma mai droghez, dar stii ce simt, stii ce simt tot timpul inclusiv atunci cand dorm, caci mi se face sila si vreau sa ma trezesc?

Mai da-le dracului pe toate odata!

Incerc tot timpul sa trag o linie, sa pun odata punctul, nu se poate sa nu se poata, incerc tot timpul sa fac ceva ca sa nu mai fiu considerat un imbecil, dar degeaba, draga mea, nu pot, nu pot, innebunesc, de fapt ce vor toti de la mine?

Ce?

Sa ma imbrac la sacou, sa vorbesc frumos, sa zambesc celor cu care vorbesc, sa le zambesc celor care vor sa ma futa, sa nu le mai zic ia mai sugeti pula?

Ce vor toti de la mine? Incadrarea in societate?

Care societate?

Asta, NATO, care-si ridica poala cand cineva ii arata pula?

Mi-e sila, vreau sa trag un fum, un mic fum, sa merg la pescuit, sa pictez, sa ascult muzica si sa ma simt bine, vreau sa cant la chitara, vreau sa te iubesc pe tine si toti sa ma lase in pace,

vreau sa beau o bere, o cola.

De ce e imposibil, de ce prietenii mei isi ies din minti, de ce tot timpul cineva imi omoara cainele, de ce trebuie sa explic ceva, de ce trebuie sa-mi explic ce vreau sa spun cand totul e clar, totul e demult clar?

De-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de -ia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia, de-aia.....

La Inaltime

Uneori e foarte greu sa te trezesti In aceeasi camera, sa vezi aceeasi pereti, aceleasi postere, aceleasi fete. Uneori e mai greu sa-ti privesti prietenii decat sa te vezi In oglinda. Iei repede o doza ca sa nu gandesti prea mult. Dar cand esti prea gruzit nu ajuta. E si mai rau. Atunci trebuie sa pleci. Oriunde, dar de dorit In acele locuri unde halucinatiile tale sunt mai aproape de realitate.

Iei trenul si pa.

Dai niste bani controlorului, ca-i pacat sa-i dai statului, privesti trist pe fereastra, intri In buda si-ti iei doza.

Un pumn de pastile sau niste iarba. Sau si, si.

Eram varza, ma Ingrozeam cand ma gandeam ca a doua zi va trebui sa ma trezesc dimineata. Atunci am simtit ca trebuie sa plec. Mi-am luat bagajul si am fugit In munti. Cand ai ochii rosii si Iti scoti ochelarii de soare.

Cand Incepi sa transpiri, sa obosesti, sa mai cazi pe jos, Iti strici Incaltamintea si hainele.

Nimic nu conteaza cand stii ca la urma vei ajunge In varful muntelui.

Sus aerul Iti loveste plamanii, soarele Iti sta ca o palarie, iar norii ca o plapuma.

Creierul nu va observa nici o diferenta Intre halucinatii si realitate. In munti nu trebuie sa fumezi iarba. E prea frumos. Ai impresia ca mananci aerul ala, nu ca Il respiri.

Orasul Iti sta la picioare atunci, totul Iti sta la picioare. Nu ai timp sa mai gandesti. De aia nu-i bine sa ajungi In varful muntelui cu telecabina. E acelasi lucru ca si a face copii cu prezervativ. Urcarea te face rupt de oboseala, dar e o oboseala benefica, de om liber, care alege. Aici nu mai gandesti. Culorile, gustul, mirosul, totul e incredibil. Te simti ca o sugativa. Nu reusesti sa Intelegi tot, nici nu ai nevoie, esti pur si simplu In transa. Cel putin asa simt eu.

In varful muntilor nu simt nevoia de a ma droga. Muntii ma linistesc, Imi sunt benefici.

E bestial sa vezi tot rahatul de civilizatie la picioarele tale. De aici simti ca totul e fara nici un rost. Muntii nu pot fi construiti. Sau falsificati. Poti sa arunci doar o piatra In jos. Nu poti scuipa mai sus de tine.

Imi amintesc de K. Cum curata cartofi si Imi vorbea cu capul In jos. Ca Isi baga pula, In facultate, In tara. Daca nu va putea legal, va urca Intr-un marfar si va sta acolo pana In Italia sau altundeva. Dar parintii ce ti-ar zice, l-am Intrebat atunci. M-ar omorI. Ma distra felul In care K citea mesajele.

Ne citea si noua cateodata pasaje Intregi. Sa mearga la biserica, sa Invete, sa manance si sa doarma la timp.

La o bere, baieti? Uneori e bine si sa te Imbeti, nu numai sa te droghezi, cica scoate stresul. Tu ar trebui sa stii mai bine.

Parintii lui K nu si-l imaginau probabil band o bere, nicidecum drogandu-se. Nu stiu, uneori am impresia ca toti sunt rupti de realitate.

Ca nu sunt total inconstienti, dar se simt mai bine In izolarea lor.

Mai inocenti, mai invulnerabili. K arunca la gunoi invulnerabilitatea parintilor sai. L-a Inceput nu l-am Inteles. Era un baiat vesel care Insa cadea regulat In depresii foarte mari.

Vorbea atunci despre sinucidere, uneori cand se certa cu cineva de-abia Il tineam sa nu-i taie gatul, Isi baga pula instant.

Apoi Isi revenea.

Ma gandesc ca i-ar placea muntii.

Avea uneori niste stari de bucurie, de fericire care te molipseau.

Care te faceau sa razi ca prostu’, desi vorbea banalitati.

Cred ca In munti s-ar simti excelent.

Ar uita de rahaturi, de vina sa ascunsa fata de parinti.

Fiindca parintii cu inocenta lor Il faceau sa se simta vinovat de toate rahaturile pe care le facea el: nu le-ar putea spune niciodata ca se lasa de facultate, sau ceva si mai realist, ca, de exemplu are o prietena gravida.

Poate ca mi-ar placea chiar sa trag o iarba cu K pe varful muntelui. Asta asa, ca sa radem de sa se rostogoleasca pietrele singure la vale. Sa ne tinem de burta privind gandacii de jos preocupati de problemele lor. Dar si fara iarba ar fi bine.

Cred ca In munti ar fi misto sa mori. Sufletul (ce-o fi aia?) nu are unde urca mult.

Ramane alaturi chiar daca te-a parasit. Oricum, In munti nu ai nevoie de suflet.

Pastele

Azi e sambata spre duminica, azi se tin slujbe In biserici pana spre dimineata fiindca azi Invie Isus.

Ieri auzeam la stiri ca se duc oamenii la biserica pentru a merge pe sub sfanta masa.

Un preot spunea la un post de TV ca In zilele astea nu se spala, nu se mananca si nu se nu mai stiu eu ce.

La alt post, alt preot spunea ca credinta nu iubeste mizeria, din contra, asa ca sunt superstitii prostesti zvonurile cu spalatul si altele.

De-aia cel mai bine e sa faci cum vrea muschii tai.

Sincer sa fiu, eu as trece pe sub masa.

Cand eram mic asta era una dintre bolile mele – umblam tot timpul pe sub masa.

Un sentiment de liniste, de siguranta. Vedeam de acolo tot felul de picioare care se uneau, se Intindeau unele pe sub altele, spre altele, tot felul de obiecte care nu mai erau gasite prin casa si Isi gaseau acolo linistea.

Sub masa era OK.

Apoi mi-am observat cresterea.

Pana am ajuns cu capul la nivelul mesei. Nu mai puteam merge pe sub masa In picioare, poate ca si asta a fost o cauza pentru a nu mai merge pe sub masa.

Ca acum sa aud ca oamenii trec pe sub sfanta masa.

Pai eu pana la vreo cinci ani am tot trecut pe sub masa!

Imi plac bisericile.

Imi place de Isus, dar nu merg la biserici.

Nu merg sa ma Impartasesc, sa ma spovedesc si altele.

Merg asa, ca la teatru uneori, sau ca la o expozitie de pictura.

Fiindca mi-e scarba sa pup mainile, cine stie ce a facut preotul asta Inainte de slujba, poate a facut o laba mica Preotii mi-s cam antipatici.

Desi se mai Intalnesc si simpatici. Dar e acelasi lucru ca la gabori sau ca la profesorii universitari.

Sunt cretini, sunt pidari, de unde stii ca dupa ce te spovedesti parintele nu scrie acolo pe o foita si dup’aia o transmite mai departe.

Fiindca nu cred ca preotii slujesc lui Dumnezeu.

Ma fut eu pe asa intermediari.

Dar nu am treaba cu ei. Eu nu umblu pe la biserica. Ma simt cel mai aproape de Dumnezeu atunci cand nu gandesc, atunci cand am In mine o liniste absoluta.

Este calea mea spre Dumnezeu, oricum ar fi el, nu preotul trebuie sa mi-o arate.

Ma gandesc ca ar fi misto de tras odata o iarba cu Isus.

Ce haios ar fi, sa te pisi de ras. Isus sa-ti vorbeasca de bunatate, de… si sa izbucneasca In ras.

Sa-i mai Intinzi o data bulibuleatorul. Pe bune, ar fi fain. Nu crezi?

Afara e frig, dimineata a plouat un pic. Aici ar trebui tras un fum de travca, asa ca sa meditezi un pic si apoi sa izbucnesti In ras de profunzimea vorbelor mele.

Credinciosii stau In rand la paine, ca la mausoleul lui Lenin pe vremuri. Maine si poimaine magazinele vor fi Inchise, nu tre’ riscat, mai bine stai ca bou’ azi juma’ de zi In rand, ca sa poti maine sa crapi si sa te bucuri.

E misto la sarbatori.

E pizdos.

Uite ce aberez si eu In loc sa trec pe sub sfanta masa.

Tu faci cercuri In jurul bisericii?

Poate ca Imi scrii si tu ce faci. Dar nu cred ca acum. Eu merg la sfanta masa sa fumez o sfanta tigara.

Cu o sfanta cafea.

Poate ca nu, dar cred ca da.

Ceea ce se Intampla cu mine nu are de-a face cu actiunile mele, nu-l poti simti pe Isus atunci cand treci pe sub masa.

Poti simti mirosul ciorapilor, altceva, In fine. Eu simt uneori ca aceasta lume are In ea ceva sfant, atunci cand ma droghez sau mananc.

Si uite ca poate am sa ma las de droguri.

Uite ca am sa Incerc fara.

Poate ca nu se poate. Poate mai bine totusi o supradoza.

Apoi popii sa te petreaca. Altfel nu ajungi. Te pierzi printre muste si tantari. Scrie-mi si tu. Daca ai trecut pe sub masa, daca ai mancat din trupul Domnului, daca i-ai baut sangele Domnului.

Liftul spre cer

Eu fumez la balconul blocului de pe Aurel Vlaicu

In timp ce Buru urca In liftul aceluiasi bloc si vine la mine.

Acest lift ce seamana atat de mult cu un sicriu, In care toti stau drepti privind litera si cifrele ce se lumineaza o data cu urcarea: P, 1, 2, 3, 4, 5, 6… si coborarea: 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, P. Buna ziua! Salut! – zic oamenii usurati cand ies din lift.

Locul doamnei cu coasa e privatizat de femeia de serviciu care sta la cinci: ce e cu mizeria din apartamentul vostru?

Ce pizda ma-sii-s cu chistoacele ce le gasesc zilnic la usa voastra?

Ce vrea tampita aia? – ma Intreaba prietenii care ma viziteaza.

Nimic, ea e doamna cu coasa respecializata acum In doamna cu teul si matura.

N-o bagati In seama, o pizda batrana si proasta.

De aici, de sus de la balcon, chiar deasupra statiei de troleibuze, totul se vede altfel. Troleibuzele de jos frumoase de aici par preistorice, rugina predominand partea lor de sus. Pot sa privesc oamenii care asteapta. Unu’ se uita la ziare, altu’ la gagici, altu’ se plimba nervos, alta se uita cum arata In geamul unui chiosc. Arunc chistocul. Cade la balconul vecinului de jos. Eu deja nu ma mai tem sa mor In aceste zile stranii...

Tu unde stai, ba? – e Intrebat Buru de doamna cu teul,apoi deseneaza In lift un fluture si scrie sub el: Un fluture-trasnet, asa ceva. Stii cand l-am desenat prima oara? – ma va Intreba cand vom coborI Impreuna. Cand la seminarul de ILR seminarista vorbea despre fluturii dintr-o (2, 3, 4, 5, 6…) strofa de-a lui Emin spunand ca simbolizeaza armonia naturii… alte cacaturi, iar tu te-ai enervat si ai spus ca fluturii simbolizeaza moartea. Chiar daca-s galbeni. Sau In special daca-s galbeni.

Afganu

Imi placea sa fumez cu Afganu. Imi povestea tot felu’ de chestii, daca Il rugam Imi povestea si despre Afganistan. Incepuse sa fumeze iarba acolo. Acum, nu ca ar fi dependent, dar o fuma oarecum regulat. Ca sa se simta bine,era cam diliu. Iti facea sfoara cum vrei, daca nu erai politicos te puteai trezi cu un picior In bot sau aruncat peste vreun gard, desi era mic de stat. Asculta atunci aproape toata ziua muzica, iar seara se Imbata. Mai tragea si iarba, dar atunci eu nu stiam. Si-o crestea singur In gradina. Ma miram la Inceput de ce e asa de vorbaret.

Cum sa nu fie, dom’le? - dupa cateva fumuri sa tot vorbesti.

Afganu spunea ca a fost fain In Afganistan.

Nu prea pronunta niciodata cuvantul razboi.

Mancam numai carne de oaie.

Iarba tot de la localnici o aveau. Dar nu numai de la ei.

Inainte de vreo lupta li se dadea pentru curaj. Spunea ca aveau o iarba faina. Fumau si apoi nu mai stiau ce-i aia frica. Sa tot lupte, sa tot Impuste. Fusese de cateva ori ranit, dar nu povesteste cu durere sau ca pe ceva neobisnuit, ci ca pe o poveste auzita In copilarie.

Nu a fost razboiul lui. Tot statul l-a facut narcoman.

Acum nici nu mai exista. Pentru ce a luptat?

Pentru iarba. Pentru lalelele din muntii Afganistanului.

Afganu are motocicleta. Cand Il vezi catarat pe ea, zici ca e nebun.

Prin Afganistan nu ar fi putut face asa chestii. Era prea mult nisip. Sa tot faci acolo plaja, nu sa umbli ca In fotografiile lui Imbracat In tot felu’ de camuflaje. Erau faine hainele, cred ca erau din canepa. Hippi. Mi-ar fi placut si mie sa le am. Dar nu In Afganistan.

Povestea cum treceau avioanele sovieticilor si bombardau, iar din urma trebuiau sa vina ei.

Dar nu era usor. Dracu’ stie de unde apareau basmacii si atunci era jale. Vedeai kilometri de nisip Inainte, nici vorba de vreo fiinta si chiar atunci se arata vreunul In fata cu kalasnikovul lui. Te trezeai ciuruit. Nu mai vorbesc de munti. Acolo degeaba bombardau avioanele. Acolo era adevarata lor casa. Era o capcana Daca nu ar fi fost iarba, probabil ca ar fi fost imposibil sa ne miste cineva.

Nu.

Asa ar putea Incepe filmul.

Intro

Trenul ma duce acum spre tine, In compartiment e un aer Imbacsit, de aici din coridor pot sa ma gandesc mai bine la tine.

Fumez tigara dupa tigara, dar nu e un Inlocuitor bun pentru joint.

Corpul Imi transpira si tremura. Am senzatia ca nu e al meu. Privesc afara, dar nu vad mare treaba. Imi simt ochii cum mi se rotesc In directii diferite. Nu-i adevarat, Imi zic, ti se pare, din inertia unui creier umplut de stupefiante.

Tu probabil dormi.

Poate ca ma visezi acum pe mine.

Vei auzi poate spre dimineata cheia In usa si apoi te voi trezi.

Ma vei privi somnoroasa si ma vei urma In bucatarie.

Vom bea o cafea.

Va fi totul minunat si nu vom vorbi despre viitor.

Viitorul e incert si Intotdeauna departe – vorba lui Jim Morrison. Nu vom vorbi despre trecut. Ce sa-ti povestesc?

Despre anii drogati In care nu stiu ce s-a Intamplat?

Despre ura mea ucisa, obosita, salvatoarea ura rastignita?

Sa-ti povestesc despre experienta mortii. Despre asta chiar ti-as povesti. Daca n-ar fi legata de droguri. Asa nu vei vrea sa ma auzi. Chiar Inainte de a iesi din compartiment citeam o carte de poezie. Scria ala despre moarte. Metafore, balbaieli, ragaituri. Poetii astia. Habar nu au de moarte. Sa simta ca nu pot respira, vorbi, sa Incerce sa deschida ochii si sa nu poata. Si apoi caderea.

O cadere lunga In noapte. Supradoza.

Nu halucinatii frumoase cu soare, vant, zbor, ci moartea.

Cand nu mai gandesti, nu mai esti constient, iar In putinele clipe de Intoarcere simti doar caderea, cedarea fizicului.

Bere, cine mai doreste bere!

Niciodata prea singur, nici In acest tren nu pot scapa de ceilalti, oameni care te privesc, te analizeaza, vor sa-ti vanda o bere.

Concluzioneaza ca esti un tampit, mai ca s-ar apuca sa-ti dea sfaturi ce sa faci ca sa fie totul O.K.

Asta e societatea, tu esti un magar, da’ las ca-ti spunem noi ce sa faci, o iesi ceva, desi n-ai merita…

Si realitatea noastra frumoasa nu e decat o buda la care nu poti trage apa, plina de cacat si pisat.

Ce e frumos e Intotdeauna departe.

Toti se agata de vreo crenguta din vreun copacel ce iese din acest cacat.

Ma Intorc In compartiment, aici se pare ca cineva s-a descaltat, tare mai put oamenii astia.

Un mos sforaie chiar la urechea mea. Ma Intreb ce viseaza oare. E simpatic.

Oamenii sunt mai simpatici atunci cand dorm. Si tu dormi acum.

Dar pe tine n-am sa pot sa te las sa dormi mai departe.

Vreau sa te strang In brate, sa simt ca existi, ca nu e o halucinatie.

E fain sa stii ca te poti Intoarce undeva. E fain sa simt ca ma pot Intoarce la tine. Acasa?

Cat timp va mai trece pana voi putea spune acest cuvant fara a mai da si explicatii?

Sunt obosit, desi nu mi-e somn.

Ochii Incep sa-mi arate desene animate, picturi vii, filme.

Cred ca exista, da, cred ca exista tot ce vedem noi In vis, In halucinatii.

Altfel de ce ne-am agata?

Cartile pe care le citim In vis si dupa aia In realitate continuam sa cautam acele pagini minunate, bizare, ce ne-au lasat masca, desi stim sigur ca e imposibil, niciodata, nu, nu vom putea gasi. Si totusi e frumos sa ne mintim, sa credem ca poate candva…

Uite, si eu acum vin la tine ca la un vis, o halucinatie prea colorata din exces de droguri.

Ma tem ca nu existi.

Ca nu voi gasi strada, blocul, apartamentul.

Sau ca voi descuia apartamentul, voi intra In el si nu te voi gasi pe tine.

Uite ca parca am ajuns . Aproape.

Oamenii intra, ies. Tot trupul meu scartaie Impreuna cu trenul.

Abia acum mi se face somn.

Se Intinde o pata mare neagra pe creier.

Te vad pe tine, vad litere, lumini, culori.

Totul se amesteca, nu mai sunt atent la nimic, doar aud scrasniturile rotilor trenului si mersul lui leganat. Cand voi cadea cu capul In fata Inseamna ca am ajuns. Cand luminile de pe ochii mei se vor lumina. Deocamdata culorile, imaginile Imi mangaie creierul ce sta cuminte refuzand sa gandeasca, refuzand sa doarma.

In transa.

Asa e cel mai bine.

Trenul parca franeaza un pic, dar merge mai departe.

Ma trezesc cu capul mergand Inainte si cu lumini ce-mi irita ochii.

Ii deschid. Toti si-au pregatit bagajele.

Ma ridic si eu.

Imi iau bagajul si ies. Inca jumate de ora si am ajuns la tine.

Orasul doarme. Ma simt Intr-un vis frumos, linistit.

Orasul Inainte de trezire.

Doar cainii care nu te mai latra acum, se plimba mandri prin mijlocul strazii. Doar becurile galbene care parca nu vor sa supere ochii celor somnorosi care au trebuit sa se trezeasca mai devreme.

Gaborii dorm.

Sunt pe strada cand toti dorm si ma simt excelent.

Arunc mucul unei tigari la cos, desi nu fac des lucrul acesta.

Acum nu vreau sa stric armonia. Linistea.

E alt oras Inainte de a se trezi oamenii.

Simt nevoia de a le zice noapte buna, dar trec mai departe, lasa-i sa doarma. E bine asa.

Ajung .

Vad blocul In care trebuie sa intru.

Vad geamurile Intunecate.....

Degetele timpului

Daca ai avea aici un lighean, ar fi excelent, simt ca ma sufoc. S-ar putea sa borasc.

Au trecut deja cateva luni fara sa ma droghez.

Nu ca as fi Impotriva drogurilor, dar nu ma mai tine.

Nu mai Inteleg nimic din ce se Intampla.

Nici acum nu Inteleg.

Am obosit , Intotdeauna am sustinut ca trebuie sa stii sa te droghezi, dar la urma am trecut limita si eu.

Acum privesc la realitate ca la halucinatiile de mai Inainte. Nu Imi mai trebuie droguri. Si asa totul e prea colorat.

Sunt dezorientat si am constatat ca se Intampla cu toti acelasi lucru.

Voi lua un tren si voi pleca dracului undeva. Nu stiu unde. Poate la mare sau la munte.

Cat mai departe ...

La Inceput ne drogam acolo pe camin.

Era misto.

In fata tot cerul, jos – orasul.

Dar dupa un timp firul s-a rupt, nu mai era nevoie de cer.

Apoi depresiile.

Mi-am colorat creierul si acum vreau sa-l sterg. Vreau sa sterg toata discheta. Aburii de alcool si cenusa de la fum l-au facut sa se simta ratacit. Ca sa nu Il pierd cu totul voi face acest lucru.

Las dracului drogurile. Si alcoolul.

Cel putin deocamdata. Poate mai tarziu.........

Merg dracului undeva unde sa pot privi tavanul linistit. Mai tarziu poate Il voi colora. Voi colora si voi desena zidurile si peretii. Voi scrie pe ele lucruri porcoase si altele. Realitatea noastra are nevoie de culori, de filme cu desene animate. Are nevoie de ceva ce ar acoperi boratura si cacatul.

Distractia e buna, numai ca eu m-am saturat sa ma distrez. Gata cu distractia. Ar cam fi si timpul.

Timpul care ne da muie.

Ieri am vazut un film ce Incepea cu “timpul are cinci degete: trecut, prezent, viitor, ceea ce s-ar fi putut Intampla si ceea ce nu se va Intampla niciodata.” Eu cred ca timpul are o pula cu care ne fute pe noi toti. Timpul e Impotriva noastra. E alta treaba daca noua ne place sa fim fututi.

Gusturile nu se discuta, gusturile se fut.

Si totusi timpul ne-ar putea ajuta. Ce ne facem noi cu toate mucegaiurile?

Noi nu le-am putea sterge niciodata. Si totusi uite, noi vom face pe ziduri grafitti si mucegaiurile se vor duce dracului pa pula timpului.

Voi Incerca sa Imi gasesc un hobby.

Pentru Inceput voi urca Intr-un tren si pa!

Apoi voi castiga un SkateContest .

Care Imi va aduce linistea.

De asta nu-s sigur.

Poate Imi voi cumpara o bicicleta si o chitara.

Atunci. Acum nu stiu.

As sta toata ziua si m-as plictisi de mama dracului! E misto sa te plictisesti.

Iti trec prin cap tot felu’ de cacaturi.

Ma voi uita la stiri.

Asa cum faci tu cu mine.

Te-as invita si pe tine acolo, e nevoie mare de tine acum peste tot.

Te-as pune sa-mi vorbesti despre nimicuri ......

,Noi nu suntem nimic nou, noi nu stim cine suntem inca, noi stim doar cat sa nu murim de foame. Cand, stomacul are aripi si vitaminele, vin din complimente fugitive.

Noi scriem cu maini bolnave. Cu suflet in sunet si sunet in suflet.

Exista un loc murdar numit imaginatie''