, Tablou uman "

Spectatorii au fost aduşi într-un tren de marfă. Surîd cu eleganţă. Bărbaţi, femei albe, doi copii cîrlionţaţi, cu cizme de ploaie. Ei au găsit nişte bălţi pe marginea drumului şi sar stropindu-i pe toţi din jur. Fain. Zi necunoscută.

Vor înainta spre clădirea lungă, cenuşie. Dezafectată. Copiii au rămas în urmă sărind în bălţi. O mamă îi strigă. Ei nu o aud. Imaginea se defocusează pe ei. O mamă se uită cald în obiectiv, cu gura întredeschisă. Miroase a păr ars. O voce ca fără cuvinte, îndepărtată.

Toţi intră în hala cea lungă. Nu sunt ferestre. Neoanele sunt dispuse sporadic sub tablourile umane – astfel publicul parcurge drumul cînd în plină lumină, cînd în întuneric.

Ea(poate să nu fie interpretată)

E îmbrăcată într-o rochie cu volane, foarte scurtă, transparentă, i se văd picioarele îmbătrînite, vineţii. Pe cap poartă o perucă, în dezordine, transparentă. Vopsită puternic în obraji. Ochii seamănă cu luna inexistentă. Ea nu va rosti nimic doar va vorbi tăcut în acelaţi timp cu vocea de care se apropie. Joc de expresie. Spectatorii merg după ea. O ating pe umeri, o descalţă şi, uneori, ea pătrunde între ei.

Tablou uman 1:

Fecioara întinsă în paie, pruncul doarme, vîntul adie uşor peste nişte magi în auriu. În spate peretele halei îşi schimbă încet culoarea. Neonul aproape se stinge.

.....Din public, o femeie cu pîntec flasc, cu o lacrimă penibilă în colţul ochiului, se

opreşte/cade/moare.

Tablou uman 2:

Acelaşi culcuş de paie. Pletele tînărului ard în linişte. O copilă care l-a iubit nu se mai recunoaşte. Un manechin e îmbrăcat cu o fustă pe arcuri. Copila tremură.

.....Un tînăr cu trench-coat şi pălărie trasă pe frunte se opreşte/cade/moare.

S-a îndrăgostit.

(Pauză)

Erau frumoşi. Ea nu se gîndea niciodată la el. Băiatul aducea cadou cîte o pasăre în colivie.

În fiecare zi, alta.Era o colecţie însemnată. Aveau de toate culorile şi cînd nu cînta una, cîntau alte cinci. Mi se părea ca într-un paradis cu antene foarte înalte. .

(Pauză). Sau se însera.

Tablou uman 3:

Ea priveşte în perete, trăgînd jaluzelele mereu. Cad nişte mere. Un bărbat mimează crucificarea. Mai încolo, un magazin cu pălării, o fîntînă şi călugăriţe scăldîndu-se.

....Un domn şi o doamnă se desprind dintre ceilalţi, cu un zîmbet halucinant, se opresc/cad/mor.

Apoi El a plecat să lucreze într-un magazin cu pălării, lîngă o fîntînă pe lîngă care treceau doamne cu pantofi roşii şi gulere negre.

Eu, de cînd a plecat, întorc mereu ceasul şi intru de pe o uşă pe alta. Sunt atîtea în casa asta. Nu mă plictisesc niciodată. Niciodată.

Tablou uman 4:

Cotoare de măr atîrnă din tavan. Prostituata stă îngenunchiată. Faţa i se acoperă încet.

.....Cîţiva se opresc/cad/mor.

E ora şase... Ba nu, nu... e opt. Am început să nu mai văd aşa bine... E şase, şase, sunt şase. Mă aplec. E mişcarea pe care o fac la ora şase.

Şi dacă nu era şase? Am auzit că a plecat într-o ţară foarte îndepărtată.

Într-o vreme a mai trimis scrisori. Le puneam pe toate la rînd, pe podea. Nu au fost multe. Sper să-i fie bine acolo. N-am înţeles niciodată ce-mi scria. Trebuie să întorc ceasul. Aşa.

Taboul 5 nu există, se trece direct la tabloul uman 6: Cineva bate din palme.

...Spectatorii se opresc / cad/ mor.

Ea intră în ultima cameră. Lumina pătrunde din afară. Pe televizor e chipul ei,nu m-am gîndit că va fi atît de frumos împreună. Se aşază lîngă ecran. Tu stai lîngă televizor şi taci, apele se scurg din tine, se preling pe jos, pe tot cîmpul pînă la acea linie de cale ferată. Vine un marfar cu spectatori, ultimii.